GREVĂ ÎN EDUCAȚIE Ministerul vrea să încheie mediile elevilor cu doar două note și să încheie situațiile școlare fără validarea Consiliul profesoral

GREVĂ ÎN EDUCAȚIE Ministerul vrea să încheie mediile elevilor cu doar două note și să încheie situațiile școlare fără validarea Consiliul profesoral
scris 6 iun 2023

Numărul minim de calificative sau note acordate unui elev la o disciplină este de două, în anul școlar în curs, iar situația școlară poate fi încheiată fără a fi validată de Consiliul profesoral prevede un proiect de ordin publicat în consultare publică de Ministerul Educației. Măsura ar urma să fie luată în contextul grevei dascălilor.

În prezent, este prevăzut un număr minim de note mai mare pentru încheierea mediei, în funcție de numărul săptămânal de ore alocat fiecărei materii. La ciclul gimnazial, spre exemplu, numărul minim de note la o materie este suma numărului de ore alocate săptămânal plus 3.

Urmărește-ne și pe Google News

”În continuarea demersurilor de a adapta activitățile de final de an școlar la contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației a publicat, în consultare publică, proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4183/2022”, a anunțat ministerul, marți seară.

Potrivit sursei citate, modificările propuse prin proiectul lansat în consultare publică sunt:

Prețul gazului a coborât sub 100 lei/MWh, cel mai redus nivel al ultimilor 2 ani, în pofida exporturilor și înmagazinărilor efectuate. Consumul - doar o treime din producție CITEȘTE ȘI Prețul gazului a coborât sub 100 lei/MWh, cel mai redus nivel al ultimilor 2 ani, în pofida exporturilor și înmagazinărilor efectuate. Consumul - doar o treime din producție

- în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.

- în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.

”Reiterăm faptul că Ministerul Educației comunică permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București pentru a identifica cele mai bune soluții de adaptare la contextul generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal”, a precizat Ministerul Educației.

viewscnt
Afla mai multe despre
greva educatie. medii
incheiere an scolar