Pompierii din Grecia se luptau, duminică, cu trei incendii forestiere majore în nord, sud și est și există temeri de pagube suplimentare din cauza valului de căldură care a cuprins țara.
Pe insula Lesbos, incendiul izbucnit sâmbătă, care a dus la evacuarea a sute de turiști și locuitori ai stațiunii de pe litoral Vatera, a continuat să provoace pagube, potrivit pompierilor, relatează agenția AFP, citată de News.ro.
Duminică dimineață, zeci de pompieri luptau cu flăcările folosind patru bombardiere cu apă și două elicoptere.
Cel puțin patru locuințe au fost distruse, potrivit postului de stat ERT.
De sâmbătă, Grecia a fost afectată de un val de căldură care se preconizează că va dura zece zile și în unele regiuni sunt așteptate temperaturi de 42°C, stârnind temeri de alte incendii.
În nordul țării, pompierii, asistați de voluntari, continuă să lupte pentru a patra zi consecutiv împotriva unui incendiu violent în Parcul Național Dadia, cel mai mare sit Natura 2000 din Grecia, cunoscut pentru colonia sa de vulturi.
Incendiul, neobișnuit de dificil conform purtătorului de cuvânt al pompierilor, Yiannis Artopoios, a forțat autoritățile să evacueze satul Dadia sâmbătă seara. A distrus deja aproape 500 de hectare de pădure.
Incendiul a ajuns la observatorul vulturilor și se apropia de clădirile unei unități de management al ariei protejate.
"Cel mai important lucru pentru noi este siguranța sătenilor și toate forțele vor fi desfășurate acolo”, a declarat guvernatorul din Evros, Dimitris Petrovits, agenției de presă Athens.
Îngrijirea animalelor rănite este o prioritate de vârf pentru autorități, a adăugat el Petrovits.
În Peloponez, satul Chrysokelaria a trebuit să fie evacuat sâmbătă seara din cauza unui incendiu în apropiere de Koroni.
Duminică, în jurul prânzului, focul a fost lichidat de pompieri.