Directorul general al Carfil SA Brașov, Mircea Tanțău, le-a cerut, din concediu, angajaților companiei să 'aibă răbdare încă două luni' până când va reuși să obțină noi comenzi cu care societatea ar putea 'supraviețui' până la sfârșitul anului.
Zeci de angajați ai fabricii brașovene, aparținând Romarm, au oprit și astăzi lucrul pentru câteva ore, până când s-au convins că le-au fost virate, în cele din urmă, și bonurile de masă, după ce, în urma protestelor de joi și vineri, pe carduri a intrat în final lichidarea restantă pe luna iulie.
Ei au o listă de solicitări cu zece puncte, care cuprinde, pe lângă plata avansului pe luna august, soluționarea problemei lipsei comenzilor, plățile restante ale primelor de vacanță și de Ziua Carfilului, ale ajutoarelor sociale și indemnizațiilor de pensionare, a alimentelor și a transportului, dar și renunțarea la 'Vinerea Liberă'.
Liderul Sindicatului ICA, Arpad Suba, spune că renunțarea la 'Vinerea Liberă' - când salariații sunt trimiși acasă primind un salariu diminuat la 20% - îi dezavantajează, în special pe muncitorii tineri, care, spre deosebire de ceilalți, nu cumulează pensia cu salariul.
“Au dus-o foarte bine în ultimii patru ani, s-au obișnuit cu bani mulți - au salarii peste media din industria de apărare - și trebuie să înțeleagă că situația s-a schimbat, trebuie să cauți comenzi în alte părți decât unde ai avut (...)”, a spus în schimb directorul Mircea Tanțău, conform Agerpres.
Conform acestuia, un vinovat de lipsa comenzilor este Ministerul Apărării, cu care Carfil a încheiat, în octombrie anul trecut, un acord cadru pe trei ani, însă de atunci și până în prezent nu s-a transmis nicio comandă.
'Armata României nu a dat nicio comandă la Carfil din 1993 și până în 2021, (...) iar din octombrie anul trecut, de asemenea nu a dat niciuna.
Jumătate din cifra de afaceri a societății - aproximativ 70 de milioane de lei - ar fi acoperită numai din acest contract. Poate că viitorul guvern cu drepturi depline își va asuma, va face ce nu a făcut guvernul actual', a adăugat directorul general al Carfil SA.
Angajații CARFIL Brașov sunt ieșiți în stradă să ceară Armatei comenzi
Carfil SA Brașov are, în prezent, 550 de angajați.
În acest sens va semna un Memorandum de Înțelegere cu firma britanică Alford Technologies, era transmis.
Valoarea estimată a contractului este de peste 18 milioane de lei.
Contractul include livrarea utilajului, transportul, montarea, punerea în funcțiune și instruirea personalului care îl va opera.
Proprietatea asupra echipamentului se transferă la cumpărător odată cu plata integrală.
Primele drone militare românești, testate la Brașov
Cele două tipuri de drone vor fi atât de supraveghere, cât și de atac.
Cea purtătoare de muniție poate transporta până la 15 kilograme de muniție, iar demomnstrația din poligon a fost un succes, aparatul de zbor eliberând proiectilul la punctul stabilit.
Directorul general Carfil, Mircea Petru Tanțău, a declarat atunci că au fost întârzieri întrucât au apărut diverse solicitări din teatrele de luptă pentru optimizarea acestora.
„Am vrut să avem o dronă românească. Să nu fim dependenți de altcineva. Pe parcursul dezvoltării lor au apărut tot felul de solicitări din teatrele de luptă pentru a fi dotate cu senzori mai buni, device-uri mai speciale, sistem antibruiaj și așa mai departe”, a afirmat directorul general.
Acesta a precizat că partenerii americani vor sosi la Brașov și vor începe pregătirea în comun pentru piloții de drone.
„Americanii și instructorii lor vin la Carfil și o să începem pregătirea în comun pentru piloții de drone Cuda și Sirin”, a declarat Mircea Petru Tanțău, director general Carfil.
Demonstrațiile de zbor cu drone purtătoare de muniție s-au încheiat cu succes. Astfel, drona a transportat încărcătura explozivă și a eliberat proiectilul la punctul stabilit.
Sirin poate căra până la 15 kilograme, ajunge la 5.000 de metri altitudine și are o autonomie de zbor de 36 de minute, în timp ce Cuda urcă până la 4.000 de metri și poate rămâne în aer 30 de minute, cu o încărcătură de 1,5 kilograme.
Uzina Carfil Brașov va produce, în total, șapte tipuri de drone împreună cu partenerii americani sau firmele care au creat deja diferite prototipuri. În perioada următoare, la Brașov va începe și instruirea piloților.
Activitatea industrială a actualei societăți Carfil SA Brașov a început în anul 1922, iar din anul 1936 s-a transformat în producător de tehnică militară pentru înzestrarea Armatei Române.
















