Pompierii din Brașov au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un mall din oraș. Incendiul s-a manifestat pe un perete exterior, cu degajare de fum, fără a exista victime. UPDATE Mai jos precizările AFI Brașov
Conform ISU, nu există victime. 36 de persoane din zona de birouri au reușit să iasă singure din clădire.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Incendiul a izbucnit la mall-ul AFI, la etajul 8, iar acolo au fost mobilizate 6 autospeciale cu apă și spumă, 2 autospeciale de salvare la înalțime, un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD” a transmis ISU Brașov, conform News.ro
UPDATE ora 17.34 Reprezentanții AFI Brașov au transmis următoarele precizări:
"Astăzi, în jurul orei 13:30, în urma unui incident minor la etajul 8 al clădirii de birouri AFI Park, a avut loc un incendiu de mici dimensiuni, pe o suprafață de aproximativ 40 mp.
Incendiul a fost gestionat cu succes de către echipajele SPSU ale centrului comercial, într-un timp scurt.
Angajații din clădirea de birouri au fost evacuați fără a se înregistra victime. Toate sistemele atât din AFI Mall, cât și din AFI PARK au funcționat exemplar, conform scenariului, și intervenția a fost implementată într-un timp foarte scurt de către echipajele de specialitate, limitând pagubele. Situația a fost ținută sub control și incendiul nu a afectat alte etaje sau centrul comercial. Ne cerem scuze pentru agitația creată, a fost mai mult fum decât foc" a declarat Ștefan Catanoiu, Director operațional AFI Brașov.
Activitatea în mall s-a reluat imediat după incident, adică 30 de minute mai târziu, în deplină siguranță."