Prejudiciul este estimat la peste 8 milioane de lei.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție de către un fost funcționar public din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum și de către complici ai acestuia, prejudiciul fiind estimat, la acest moment, la peste 8 milioane de lei”, a anunțat DNA.
Joi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate în municipiul Pitești, la domiciliile unor persoane fizice.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că vizată de anchetă este o fostă contabilă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care de peste 10 ani s-ar fi folosit de documente false pentru a vira banii unor foști militari sub formă de salarii, fără ca aceștia să fi fost angajați ai ministerului.















