Copiii și juniorii legitimați la cluburi sportive NU vor primi lunar nici în 2025, pentru al treilea an consecutiv, câte un tichet de sportiv în valoare de 150 lei, după cum arată acum ordonanța ”trenuleț” cu măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pentru anul viitor.
De ce este important: După cum a relatat atunci Profit.ro, în octombrie 2022, Parlamentul adopta un proiect de lege care stabilea că începând cu 1 ianuarie 2023, copiii și juniorii legitimați la cluburi sportive vor primi luna câte un tichet de sportiv în valoare de 150 lei.
Conform legii, tichetele de sportiv pot fi utilizate numai pe teritoriul României și sunt destinate achiziției de articole și echipamente sportive specifice disciplinei sportive practicate, transport între localități, suplimente nutritive sau recuperare medicală.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Proiectul a devenit Legea nr. 322 din 22 noiembrie 2022, dar noua lege nu a fost aplicată niciodată.
În 2022 și în 2023, reprezentanții majorității de guvernământ, care în Parlament a votat legea, au amânat, prin ordonanțe de urgență ale Guvernului, acordarea tichetelor.
Guvernul nu a aprobat între timp nici normele metodologice de aplicare a legii.

Totodată, Guvernul amână cu încă un an, al treilea consecutiv, aplicarea legii pentru acordarea tichetelor de sportiv, care, deși votate de majoritate, nu au fost acordate, astfel, niciodată.