Copiii cu vârsta sub 3 ani vor putea fi exceptați, din nou, de la plata întreținerii în asociațiile de proprietari, potrivit unui proiect legislativ.
De ce este important: În prezent, cheltuielile asociațiilor de proprietari sunt calculate pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; pe consumuri individuale; cota-parte indiviză; pe beneficiari ai serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari etc.

Niciun proprietar din condominiu nu este exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, dar ca o unică excepție, în baza hotărârii adunării generale a asociației, pot fi exceptate de la plata cheltuielilor aferente consumului de energie electrică pentru funcționarea ascensorului/ascensoarelor persoanele care locuiesc în apartamente situate la subsol, demisol, parter, mezanin, precum și la etajul 1 din clădirile fără mezanin.

Este bine de știut: După cum a relatat Profit.ro la data respectivă, în 2017, Parlamentul a stabilit printr-o lege specială că asociațiile de proprietari au dreptul să hotărască scutirea de la plata cheltuielilor de întreținere pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani.
Ulterior, în 2018, tot Parlamentul a adoptat o nouă lege, propusă de Guvern, privind inființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, dar care nu a mai inclus prevederea cu posibilitatea scutirii de la întreținere a copiilor până în 3 ani.

Acum, un proiect legislativ depus la Parlament prevede că ”asociațiile de proprietari hotărăsc exceptarea de la plata cheltuielilor” comune menționate în lege ”pentru copii, până la împlinirea vârstei de 3 ani”.
”(...) pentru plata întreținerii casei scării a unui bloc, părinții achită costurile aferente, mai mult, copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezența părinților sau a unui adult”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

În sprijinul propunerii, este subliniat că atât timp a fost în vigoare o asemenea scutire a copiilor cu vârsta de sub 3 ani de la plata întreținerii blocului ”nu au existat disfuncționalități în bunul mers al vieții din blocurile sau condominiile în care locuiau acești copii”.

În 2018, liberalii au inițiat un proiect de lege care propunea scutirea copiilor sub vârsta de 7 ani de la cheltuielile pe beneficiari aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar atunci Guvernul Dăncilă s-a opus adoptării, iar anul trecut nici Guvernul Orban nu a fost de acord cu el. Proiectul a fost respins de Senat și are raport de respingere și de la deputați.