Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii: Răzvan Pîrjol, secretar de stat - E o ruptură angajator-angajat. Când eram angajat mă simțeam neînțeles, exploatat și subplătit. Când am devenit angajator, m-am simțit neînțeles, exploatat și eventual furat

Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii: Răzvan Pîrjol, secretar de stat - E o ruptură angajator-angajat. Când eram angajat mă simțeam neînțeles, exploatat și subplătit. Când am devenit angajator, m-am simțit neînțeles, exploatat și eventual furat
scris 20 feb 2020

Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, responsabil în administrație pentru turismul românesc, atenționează, la conferința ”Piața muncii, între criză și reinventare”, organizată de Profit.ro, că, în prezent, în România, există o ruptură între angajator și angajat, prezentându-se chiar pe sine ca exemplu în acest sens prin faptul că, atunci când era angajat, se simțea neînțeles, exploatat și subplătit, iar ulterior, devenit angajator, s-a simțit tot neînțeles și exploatat, dar și, eventual, furat.

Conferința, transmisă în direct la Profit TV, este organizată în parteneriat cu Zamfirescu Racoți Vasile & Partners

El apreciază că, în contextul actual, în ceea ce privește criza de forță de muncă, un stat bun este un stat care nu încurcă, dar soluția prevenției și a găsirii de personal aparține mediului privat.

Urmărește-ne și pe Google News

"Constat o ruptură între angajat și angajator. Am senzația că așteptările angajatorilor rămân relativ constante: productivitate, eficiență, profit etc. În schimb, ceea ce cred că s-a schimbat radical sunt așteptările angajaților. Când eram angajat mă simțeam neînțeles, exploatat și subplătit. Când am devenit angajator, m-am simțit neînțeles, exploatat și eventual furat", a spus oficialul guvernamental, anterior președinte al Bucharest Tourism Bord și fost manager general al diviziei hoteliere a Niro și al Palatului Suter, cel mai luxos hotel din România.

Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii. Șeful Cancelariei prim-ministrului anunță: Guvernul va lansa o platformă online cu oferte de muncă pentru românii din diaspora. Este însă nevoie și de o schimbare a paradigmei, practic i-am ajutat pe români să plece! CITEȘTE ȘI Conferința Profit.ro HR-Piața Muncii. Șeful Cancelariei prim-ministrului anunță: Guvernul va lansa o platformă online cu oferte de muncă pentru românii din diaspora. Este însă nevoie și de o schimbare a paradigmei, practic i-am ajutat pe români să plece!

Pîrjol a relatat că, atunci când era manager, s-a gândit să le dea angajaților ceva încât să le fie frică să piardă ceea ce au. "Și am încercat cu incentivări, co-participări, uite ciocolata, uite bastonul, cum să facem să ne fie mai bine. Acum constat în toate sectoarele de afaceri că generațiile care ne sunt angajate au cu totul alte preocupări. Pentru ei contează timpul liber, orarul de lucru... În timp va trebui să înțelegem cum această transformare poate fi integrată în eficiența societății noastre. Tineretul de azi are cu totul alte valori și cred că ele sunt absolut justificate", a adăugat secretarul de stat.

El crede că ar trebui creat un cadru suficient de liber și de creativ, cât să asigure și posibilitatea angajaților să se dezvolte. "Sunt din ce în ce mai multe situații în care banii nu mai contează atât de mult cât petrecerea timpului liber și prezența alături de familie. Românii pleacă să lucreze în afară dintr-o motivație nu doar financiară", a mai spus oficialul.

viewscnt
Afla mai multe despre
razvan pirjol
criza
forta de munca