Curtea Constituțională a admis marți obiecțiile de neconstituționalitate formulate de Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, au spus surse juridice, pentru News.ro. Prin urmare, Legea pentru completarea Codului Fiscal în sensul impozitării pensiilor speciale este neconstituțională și se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.
Dezbaterea și pronunțarea asupra obiecțiilor privind impozitarea pensiilor speciale au fost amânate în mai multe rândul de către judecătorii Curții Constituționale, scrie News.ro.

Obiecțiile formulate de Avocatul Poporului și ÎCCJ vizează modificarea în Parlament a Legii pentru completarea Codului Fiscal în sensul impozitării pensiilor speciale.
ÎCCJ reproșează că sunt nesocotite decizii succesive ale Curții în domeniu, că nu a fost consultat CSM și consideră că sunt încălcate mai multe principii, printre care cel al impunerii fiscale juste și echitabile și cel al independenței judecătorilor.
Pe 17 iunie, Camera Deputaților a adoptat legea privind impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, decizie luată cu 307 voturi „pentru”.
Astfel, va fi aplicată o cotă de impozitare de 10% pensiilor cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei și de 85% celor care depășesc această valoare.
La sfârșitul lunii ianuarie, în urma unei ședințe similare celei din iunie, ÎCCJ a decis să sesizeze CCR în legătură cu eliminarea pensiilor speciale, președintele instituției afirmând atunci într-o scrisoare deschisă, că eliminarea pensiilor ”speciale” este tristă și stupefiantă că Justiția este tratată ca o Cenușăreasă și că pensiile magistraților nu sunt nici speciale și nici nesimțite. Demersul ÎCCJ a fost susținut atunci și de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
După ce legea a fost adoptată de Parlament, mai multi magistrați și-au depus cereri de pensionare, pentru a beneficia de prevederile încă în vigoare referitoare la pensii.
În 6 mai, CCR a decis că legea care elimină pensiile speciale este neconstituțională, în ansamblul său. Curtea a constatat, între altele, că legea are un „caracter profund eterogen”, vizând statute profesionale diferite și funcții de demnitate publică, tratate împreună.