De la 1 august vor intra în vigoare noi măsuri de relaxare, însă cu multe restricții pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19. De exemplu, barurile, cluburile și discoteciloe vor fi deschise până la ora 02.00, dar vor avea acces doar perosnele vaccinate. Secretarul de stat în Raed Arafat susine că limitarea accesului persoanelor nevaccinate ar fi și o soluție "intermediară" închiderii unor spații precum restaurante, în cazul creșterii ratei de infectare, susținând că nu este vorba de discriminare.
Mai mult, el îi încurajează pe oameni să anunțe autoritățile dacă observă că nu sunt controale în locurile în care ar trebui să aibă acces doar cei vaccinați, arată Hotnews.
Raed Arafat a mai spus că în localitățile unde rata de infectare va crește peste 3 la mia de locuitori ar putea fi luate măsuri și mai restrictive pentru persoanele nevaccinate.
"Deci, unele locuri pot fi, să ajungă, da, e logic, unele locuri, în loc să le închizi total, să spui că în acest loc vor putea să intre vaccinații. Acum avem o astfel de măsură. Discotecile, barurile și cluburile sunt rezervate doar vaccinaților, pentru că sunt zone în care n-ai mască, sunt zone în care se dansează, se sărbătorește, deci acolo clar că regula este bine-venită pentru a intra doar persoane vaccinate", a adăugat secretarul de stat.