Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat anunță că la nivelul ministerului s-au dispus controale "foarte serioase" cu privire la modul în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-Cov-2, decizia fiind luată în contextul în care se constată în mod constant o creștere a numărului de cazuri noi de infectare.
"Îmi pare rău să o zic, dar or să înceapă controale foarte serioase. Știu că s-a dispus la nivelul Ministerului, pe linia ordinii publice, să se intensifice controalele la modul serios la terase, la retaileri care trebuie să aibă triaj la intrare, dacă-l fac sau nu. Deci vor începe și vor începe în această perioadă astfel de controale pentru că nu mai merge, trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă”, a declarat Raed Arafat, într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24, potrivit News.ro.
El a precizat că inclusiv în ceea ce privește transportul în comun vor avea loc controale, după ce s-a constatat că sunt persoane care urcă fără mască sau își lasă masca sub bărbie.
Medicul a menționat că "trendul general este de creștere”, nu pentru că a crescut capacitatea de testare, el explicând că, la un moment dat, s-a ajuns ca 5% dintre cei testați să fie pozitivi, după ce, anterior, au fost zile în care doar două din o sută de teste au fost pozitive.
"La acest moment avem capacitate (de tratare a cazurilor de COVID-19 - n.r.). Cu cât avem mai multe cazuri, va fi impact pe sistem”, a afirmat Raed Arafat.
El s-a arătat "îngrijorat” de ceea ce se întâmplă, spunând că este mai îngrijorat decât era în urmă cu o lună, pentru că "s-a întărit curentul” care susține că virusul nu este decât "o biată gripă”.
"Asta e îngrijorarea noastră acum: mesajul care se transmite la populație că eu ca medic nu fac ceea ce fac ceilalți medici. (....) De ce să mă creadă pe mine, ca medic, și să nu-l creadă pe celălalt medic, care spune că e o biată gripă?”, a declarat Raed Arafat.
Oficialul din MAI a susținut că este posibil ca specialiștii să propună "amânarea momentului” la care va avea loc o nouă etapă de relaxare a restricțiilor.
"Normalitatea ca înaintea virusului putem să ajungem la ea când avem vaccin sau tratament, sau când virusul infectează un număr mare de oameni pe mapamond. Situația clar nu e finalizată și încă e în curs de desfășurare. Măsurile de relaxare, ca să funcționeze, trebuie să aibă măsuri compensatorii”, a explicat medicul.
Totodată, Raed Arafat a susținut că nu este exclusă prelungirea stării de alertă.
"Dacă cifrele rămân așa sau continuă să crească este foarte probabil să fie nevoie de prelungirea situației în care suntem. Ca să putem gestiona”, a adăugat el.