Abia scoasă la exterior, masca va fi din nou obligatorie în unele zone din București precum parcurile

Abia scoasă la exterior, masca va fi din nou obligatorie în unele zone din București precum parcurile
scris 15 mai 2021

Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului București se reunește sâmbătă, pentru a decide măsuri pe plan local în urma relaxării restricțiilor impuse ca urmare a scăderii ratei de infectare cu SARS-CoV-2. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, anunță că împreună cu mai multe instituții se va decide care sunt zonele în care la nivelul orașului va fi în continuare valabilă obligativitatea purtării măștii de protecție sanitară.

Prefectul municipiului București anunță că sâmbătă, la orele prânzului, va avea loc o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București.

Urmărește-ne și pe Google News

„Analizăm și noi, conform Hotărârii de Guvern, care ar fi zonele aglomerate (...) peste cele care sunt deja prevăzute în Ordinul comun al Ministerelor de Interne și de Sănătate, și să ajustăm măsurile pe care le aveam în ultima hotărâre a CMBSU față de noile măsuri de relaxare care au fost hotărâre azi noapte”, a afirmat Alin Stoica într-o  intervenție telefonică la Digi 24.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

Prefectul a precizat că în cadrul ședinței se va discuta despre identificarea acelor zone care se pot aglomera și unde va fi obligatorie purtarea în continuare a măștii de protecție.

„Suntem în discuții atât cu DSP cât și cu Poliția și cu ISU să vedem dacă putem să identificăm și să le și precizăm într-o hotărâre. Ne gândim la zonele pietonale, de exemplu, știm că în Centrul Vechi se pot crea aglomerări, mai ales că se vor deschide acum toate restaurantele, unele dintre parcuri, în weekend-uri se aglomerează, arterele comerciale de asemenea sunt destul de aglomerate, dar urmează să discutăm. Conform hotărârii pe zonele pe care le identificăm ca fiind cu potențial de aglomerare se va institui obligativitatea purtării măștii în zonele respective”, a explicat prefectul.

Acesta a menționat că deciziile luate în cadrul ședinței vor avea aplicabilitate imediată, subliniind că „nu sunt excepții la excepții, ci este zona de reglementare rezervată comitetelor pentru situații de urgență la nivel local”.

”Începând cu data de 15.05.2021, se propune menținerea portului măștii de protecție, în spațiile deschise, doar în stațiile pentru transportul în comun, piețe, târguri și zonele în care sunt desfășurate mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau alte tipuri de întruniri, pe perioada desfășurării acestora, precum și alte zone cu potențial de aglomerare”, prevede hotărârea adoptată de Guvern vineri seară.

viewscnt
Afla mai multe despre
masca protectie
masca obligatorie
bucuresti