Autoritatea pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) anunță că de la 1 ianuarie 2021 a crescut volumul de date care pot fi consumate în roaming (UE/SEE) fără taxe suplimentare.
Astfel, de la 1 ianuarie 2021, pentru majoritatea planurilor tarifare a crescut volumul de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără aplicarea unor taxe suplimentare, în medie cu aproape 17%, ca urmare a scăderii tarifului reglementat la nivel de gros.
De asemenea, în cazul depășirii limitelor utilizării rezonabile a unor servicii în roaming în UE/SEE, au scăzut și suprataxele care pot fi aplicate consumului ulterior. Astfel, suprataxa pentru date a scăzut cu aproximativ 14%, de la 3,5 la 3 euro/GB, fără TVA, iar suprataxa pentru apelurile primite a scăzut cu aproape 4%, de la 0,79 la 0,76 eurocenți/minut, fără TVA.
Totodată, nivelul maxim al suprataxei pe care furnizorul RCS&RDS SA este autorizat să o perceapă propriilor clienți pentru apelurile primite în roaming în SEE în anul 2021, în condițiile prevăzute în Decizia președintelui ANCOM nr. 585/2020, a scăzut de la 0,79 la 0,76 eurocenți/minut, fără TVA.
Instituția menționează că din data de 15 iunie 2017, datele (internetul mobil - MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE (UE + Norvegia, Islanda și Liechtenstein) se tarifează, în principiu, la fel ca în România. Totuși, în cazul celor mai multe dintre planurile tarifare, furnizorii pot stabili un volum de date care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri suplimentare într-o perioadă de facturare (volum de consum rezonabil). Începând cu 1 ianuarie 2021 volumul de consum rezonabil a crescut cu aproape 17% față de cel aplicat în anul 2020.
După depășirea volumului de consum rezonabil, furnizorii pot să aplice o suprataxă, chiar și în cazul în care traficul inclus în planul tarifar nu a fost complet epuizat. Cu începere de la 1 ianuarie 2021 suprataxa nu va putea depăși 3 euro/GB (0,3 eurocenți/MB), fără TVA.
CITEȘTE ȘI eMAG: Comenzi de 30 milioane de lei pentru producătorii locali prin programul Deschide România ANCOM precizează care este volumul de consum rezonabil în roaming în UE/SEE începând cu 1 ianuarie 202. Astfel, în cazul planurilor tarifare (cartele preplătite, abonamente, extraopțiuni) care includ trafic de date nelimitat, cât și al celor pentru care tariful calculat per GB este sub 3 euro, fără TVA, utilizatorii pot consuma următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB: 2 x prețul cu amănuntul pentru servicii mobile într-o perioadă de facturare, fără TVA/3 euro.
În cazul cartelelor preplătite fără resurse de date incluse (cu plata pe unitatea de consum, per MB/GB), utilizatorii pot consuma inițial următoarea cantitate de date în roaming în SEE, fără taxe suplimentare, exprimată în GB (pe măsură ce utilizatorul plătește din creditul disponibil, volumul de consum rezonabil al datelor se diminuează): creditul rămas disponibil pe cartelă la intrarea în roaming în UE/SEE/3 euro.