Siveco România: cel mai scăzut business din ultimii 12 ani. Nici profitul net nu mai este ce a fost

Siveco România: cel mai scăzut business din ultimii 12 ani. Nici profitul net nu mai este ce a fost
scris 10 aug 2020

Afacerile Siveco România, unul dintre cei mai mari integratori locali IT&C, au scăzut în 2019 cu 60% față de anul precedent, de la 154,9 milioane de lei la 62,6 milioane de lei. În perioada 2008 - 2015, business-ul companiei s-a situat în fiecare an peste pragul de 200 milioane de lei, cu un maxim în anul 2014, când a atins 257,8 milioane de lei. Ulterior, începând cu 2016, afacerile au scăzut constat în fiecare an, pe fondul reducerii nivelul investițiilor în IT, atât în domeniul public, cât și în cel privat.

Profitul net al companiei a scăzut cu 27,4%, la 1,54 milioane de lei. În alți ani, Siveco România a raportat constant un câștig net de peste 10 milioane de lei. Numărul mediu de salariați a scăzut la 239, de la 343 în 2018.

Urmărește-ne și pe Google News
Agricover Credit prelungește cu Garanti Bank o linie de credit și împrumută 15 milioane de lei CITEȘTE ȘI Agricover Credit prelungește cu Garanti Bank o linie de credit și împrumută 15 milioane de lei

Căderea business-ului poate fi explicată prin divizarea parțială a Siveco România și înființarea societății Software Imagination & Vision pe bazele departamentului de dezvoltare din cadrul integratorului IT&C, operațiune care a urmărit utilizarea mai eficientă a resurselor economico-financiare și umane, prin redimensionarea activității, dar și o mai bună gestionare a activităților și a riscurilor, un management mult mai eficient și adaptat la nevoile specifice fiecărei societăți, dar și răspunsuri mult mai rapide la reacțiile și mișcările pieței.

Totuși, în 2019, afacerile Software Imagination & Vision au atins 4,2 milioane de lei, iar profitul net s-a ridicat la 1,1 milioane de lei. Numărul mediu de salariați a fost de 172.

La începutul acestui an, Profit.ro a anunțat că Alexandru Mihail Rădășanu s-a retras de la conducerea Siveco România și din poziția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei, unul dintre cei mai mari producători locali de software.

El a preluat conducerea companiei în 2018, înlocuindu-l atunci pe Florin Ilia.

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care RCS&RDS va prelua în operare rețeaua de comunicații electronice AKTA Telecom, Digital Cable Systems și ATTP Telecommunications CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care RCS&RDS va prelua în operare rețeaua de comunicații electronice AKTA Telecom, Digital Cable Systems și ATTP Telecommunications

Rădășanu este soțul Irinei Socol, unul dintre fondatorii companiei și fost director general al companiei, și cel mai mare acționar individual al Siveco România.

În vară anului 2019, Profit.ro a anunțat că Rădășanu și alte două persoane au înființat societatea Software Innovative Vision SRL București, al cărei obiect principal este “activități de realizare a softului la comandă”.

Siveco România și-a început activitatea în 1992 și este unul dintre cei mai mari producători locali de software și integratori IT.  Acționarii companiei sunt Siveco Netherlands BV (Olanda) - 62,3801%, Alexandru Rădășanu (actualul director general al companiiei) - 28,4731%, Florin Ilia - 5,1098% (fost director general al companiei), Siveco România - 0,0279% și alți 32 de acționari persoane fizice, cetățeni români.

viewscnt
Afla mai multe despre
siveco
afaceri
profit net