Senatorii atacă organizatorii jocurilor de noroc cu obligații de plată eliminate în 2009

Senatorii atacă organizatorii jocurilor de noroc cu obligații de plată eliminate în 2009
scris 28 oct 2015

Firmele care organizează jocuri de noroc vor fi din nou obligate să cotizeze la Fondul Cinematografic, cu 4% din profitul anual, și să achite timbrul cinematografic proporțional cu numărul meselor de cazinou, al sălilor de Bingo și al agențiilor de jocuri deținute, obligații eliminate în 2009. Reintroducerea cotizațiilor, prin care doar la Fondul cinematografic erau vărsate 1,5 milioane euro anual, a fost aprobată, miercuri, de Senat, mai fiind nevoie de votul deputaților.

Cotizația la Fondul cinematografic va trebui vărsată până la data de 31 mai a anului în curs, pentru anul precedent.

Urmărește-ne și pe Google News

Începând cu 2005, Fondul Cinematografic a fost alimentat și prin contribuția operatorilor economici care organizează jocuri de noroc, obligați să verse 4% din profitul anual. În 2009, această contribuție a fost anulată printr-o ordonanță de urgență care a modificat sistemul jocurilor de noroc.

Reintroducerea cotizației obligatorii este argumentată de către parlamentarii PNL, inițiatorii proiectului, prin faptul că eliminarea cotei a avut ca efect diminuarea semnificativă a Fondului Cinematografic, concretizată într-o pierdere anuală de aproximativ 1,5 milioane de euro.

În prezent, Fondul Cinematografic este constituit din contribuții reprezentând 3% din sumele obținute din prețul de vânzare și/sau de închiriere al casetelor video înregistrate, al DVD-urilor sau al oricărui suport înregistrat care poate fi multiplicat video ori digital, plătibile de operatorul economic care vinde și/sau închiriază angro, 4% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune publice și private, 3% din prețul minutelor de publicitate vândute în spațiul programului propriu de către societățile de televiziune prin cablu, 4% din încasările provenite din exploatarea filmelor cinematografice, 1% din venitul realizat lunar de operatorii economici pentru retransmisia prin cablu, prin satelit și prin retransmisia digitală a emisiunilor de televiziune.

În ceea ce privește timbrul monumentelor istorice, acesta trebuia achitat lunar, conform situației din 2009, când obligația de plată a fost eliminată pentru operatorii jocurilor de noroc.

La acel moment, suma de plată impusă operatorilor reprezenta 350 lei/masă/lună pentru activitățile de cazinou, 10 lei/lună/aparat pentru activitățile de jocuri de noroc din categoria mașinilor electronice și/sau mecanice cu câștiguri, 500 lei/lună/sală pentru activitățile de jocuri de noroc din categoria Bingo și 30 lei/lună/agenție pentru activitățile de jocuri de noroc din categoria pariuri.

Tot atunci era impusă și plata a 2% din suma achitată de participanți pentru toate jocurile organizate de Loteria Română.

Legea aprobată de Senat reintroduce doar obligația achitării acestui timbru, fără defalcarea sumelor de plată, acestea urmând cel mai probabil să fie din nou stabilite, la același cuantum sau la un nivel modificat, prin normele de aplicare.

Timbrul este administrat de Ministerul Culturii și perceput în prezent de la titulari ai dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra imobilelor situate în zona de protecție a monumentelor istorice, banii obținuți fiind folosiți la renovarea monumentelor istorice gestionate de Institutul Național al Patrimoniului.

viewscnt
Afla mai multe despre
cinema
jocuri de noroc
cota
fond
senat