Rasirom, coordonată de SRI, va moderniza infrastructuri IT ale Aeroporturi București, pentru a preveni atacurile cibernetice

Rasirom, coordonată de SRI, va moderniza infrastructuri IT ale Aeroporturi București, pentru a preveni atacurile cibernetice
scris 21 dec 2021

Regia Autonomă Rasirom, aflată în coordonarea Serviciului Român de Informații (SRI), a câștigat o licitație organizată de Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) pentru furnizarea de echipamente IT, soluții de securitate cibernetică și aplicații software, în vederea modernizării și dezvoltării centrului de date. Rasirom a fost unicul ofertant în cadrul procedurii.

Contractul a fost semnat pentru 4,5 milioane de euro, fără TVA, de la un estimat la 4,66 milioane de euro, fără TVA.

Urmărește-ne și pe Google News

Terțul Rasirom va fi Dendrio Solutions.

Biofarm realizează cea mai importantă investiție din industria farmaceutică a ultimilor 30 de ani CITEȘTE ȘI Biofarm realizează cea mai importantă investiție din industria farmaceutică a ultimilor 30 de ani

"Infrastructura IT și comunicații reprezintă un obiectiv de importanță strategică al CNAB, cu impact direct în desfășurarea operațiunilor aeriene asociate în condiții de siguranță și securitate maxime. Asigurarea unui management eficient al informației și tehnologiei de securitate, în contextul avansului tehnologic înregistrat în ultima perioadă și a amenințărilor provenite din spațiul cibernetic, reprezintă un factori important în desfășurarea activității companiei.

Având în vedere faptul că pentru succesul unei companii este esențial managementul eficient al informației și tehnologiei de securitate și ținând cont de vulnerabilitățile crescânde, de spectrul larg de amenințări, cum ar fi războiul informațional sau alte amenințări din ciberspațiu, punerea în practică a acestui proiect aduce un impact pozitiv în atingerea obiectivelor strategice pe care le urmărim. Astfel, dezvoltarea infrastructurii IT și comunicații, în special din centrul de date, dar și acelora dedicate sistemului disaster recovery, reprezintă o măsură care conferă posibilitatea desfășurării în bune condiții a operațiunilor aeroporturare, în condiții de criză sau calamitate, de asemenea și modernizarea acestor echipamente duce la asigurarea unor servicii moderne partenerilor, companiilor - aeriene, handling sau comerciale - care își desfășoară activitatea în cadrul CNAB cu impact bugetar pozitiv pe plan național", scrie în documentația de atribuire.

Rectificare de buget la Poșta Română pentru acest an din cauza pandemiei și a nerealizării programului propus de disponibilizare de personal TESA CITEȘTE ȘI Rectificare de buget la Poșta Română pentru acest an din cauza pandemiei și a nerealizării programului propus de disponibilizare de personal TESA

Ofertele vor fi deschise la finele lunii august.

Compania Națională Aeroporturi București, care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a raportat în 2020 afaceri de 372,7 milioane de lei și o pierdere 146,4 milioane de lei.

Pentru acest an, managementul CNAB speră să aducă operatorul aeroportuar pe profit și estimează un rezultat brut pozitiv în valoare de 207.390 lei la venituri totale de 540,14 milioane lei.

Compania este controlată de statul român - 80% și Fondul Proprietatea - 20%, potrivit termene.ro.

Cu aproape 100 de salariați, Regia a fost înființată în anul 1995 și, conform informațiilor afișate pe propria pagină web, și "funcționează sub coordonarea Serviciului Român de Informații și suntem integratori de soluții de securitate fizică și informatică.

Principalele obiective sunt securizarea cibernetică și fizică a infrastructurilor critice naționale și europene, precum și asigurarea obiectivelor naționale de interes strategic". Printre clienții permanenți ai Regiei se numără Administrația Prezidențială, Senatul României, Camera Deputaților, Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, MAE, MAI, Ministerul Finanțelor Publice, SRI, SIE, STS, Institutul pentru Tehnologii Avansate, Banca Națională a României, Imprimeria Națională SA, Romarm, Direcția Generală a Vămilor, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor.

În 2020, conform celor mai recente date disponibile, Regia Autonomă Rasirom a consemnat un profit net de 5,62 milioane de lei, de la 3,5 milioane de lei în 2019, la venituri totale de 174,9 milioane de lei, comparativ cu 101,2 milioane de lei în anul precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
cnab
aeroporturi bucuresti
licitatie
data center
modernizare
atacuri cibernetice
rasirom
sri