Primăria Municipiului București vrea să înființeze Clinica Metropolitană de Stomatologie

Primăria Municipiului București vrea să înființeze Clinica Metropolitană de Stomatologie
scris 9 dec 2018

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de miercuri, 12 decembrie, un proiect care prevede înființarea Clinicii Metropolitane de Stomatologie, în subordinea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

ASSMB va fi împuternicită să efectueze demersurile necesare pentru identificarea și achiziția unui imobil pentru clinică, a cărui suprafață construită trebuie să fie de aproximativ 1.000 mp, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Serviciile medicale de sănătate orală sunt oferite în proporție de 95% prin mediu privat, iar 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6-11 ani au carii pe dinții temporari și 39% pe dinții definitivi, potrivit raportului de specialitate.

Piața serviciilor de stomatologie este estimată la circa 1 miliard de lei cifră de afaceri, potrivit estimărilor din 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
stomatologie
primaria bucuresti