Guvernul a aprobat, miercuri, la propunerea Ministerului Comunicațiilor, un memorandum care vizează redresarea activității Companiei Naționale Poșta Română în următorii 5 ani. Intenția adoptării memorandumului a fost anunțată în premieră de către Profit.ro.
Potrivit unui comunicat al instituției remis Profit.ro, planul strategic cuprinde un set de măsuri care vizează, în principal, creșterea veniturilor prin diversificarea produselor și serviciilor, utilizarea eficientă a fondurilor anuale primite de la Uniunea Poștală Universală (UPU), bani care nu au fost folosiți niciodată deși, în fiecare an, 200.000 de dolari au fost puși la dispoziția companiei pentru dotări curente (cântare, scannere, cititoare de bare etc...), precum și renegocierea contractelor existente cu agenții economici.
De asemenea, o măsură extrem de importantă este reorganizarea companiei prin înființarea centrelor de profit la nivel regional, ceea ce presupune responsabilizarea conducerilor locale în gestionarea bugetului și în atragerea de venituri destinate dezvoltării zonei respective.
CITEȘTE ȘI Două comisii parlamentare cer șefului ANCOM să demisioneze. Autoritatea va plăti salarii compensatorii de 1,5 milioane lei către 5 angajați concediați“Printre măsurile de redresare sunt cuprinse, de asemenea: introducerea controalelor volum-tarif-încasări, analizarea tarifelor practicate, achiziția de echipamente moderne și tehnică de calcul, prioritizarea investițiilor în scopul efectuării dotărilor absolut necesare desfășurării activității la standardele impuse de piața de curierat”, se spune în comunicat.
Măsurile din planul strategic urmăresc reconstruirea și consolidarea instituției într-o companie profitabilă care se autofinanțează și se dezvoltă ca un furmizor modern de servicii poștale, la tarife accesibile și standarde europene, se precizează în comunicat.
Planul strategic are o durată de 5 ani, prevede termene clare pentru fiecare etapă de implementare în parte și vine în completarea majorării capitalului social al companiei.
Cu afaceri de peste un miliard de lei, Poșta Română este cel mai mare jucător de profil.
Ministerul deține 75% din acțiunile companiei, restul titlurilor revenind Fondului Proprietatea.