"Puternic este cuvântul-cheie din zilele noastre. Viziunea noastră în 2026 și poate că ați văzut acest lucru ca urmare a activității Uniunii Europene și a Comisiei Europene constă în faptul că ne luăm în propriile mâini prezentul și viitorul. Sigur că acest lucru este mai ușor de spus decât de făcut, însă crizele din anii precedenți, realitățile geopolitice de astăzi necesită această alegere strategică și trebuie să fim onești. Există tematici precum apărarea, precum energia, industria. Am fost foarte deschiși și de multe ori această deschidere a dus chiar către naivitate", a afirmat Mînzatu.
Ea spune că s-a ajuns în această situație de dependențe periculoase care a lăsat UE expusă în fața unor situații complicate de către "actori pe care i-am considerat altădată parteneri" și care nu au împărtășit valorile europene și uneori care s-au dovedit chiar foarte ostili, în mod deschis.
"Astfel de șocuri ne-au lovit, au lovit muncitorii, lucrătorii noștri, afacerile, oamenii noștri, cu toții am plătit prețul. Și, finalmente, acest lucru nu ține doar de competitivitate. Este vorba despre a ne lua viitorul în propriile mâini în ceea ce privește securitatea economică, în ceea ce privește suveranitatea. Bineînțeles, și subliniează acest lucru, acest lucru nu înseamnă că închidem uși. Europa nu va închide niciodată ușile, ci, din potrivă, le va menține deschise și va deschide chiar unele noi", apreciază vicepeședintele executiv al CE.
Ca urmare, Europa trebuie să-și aleagă mai înțelept partenerii, în baza unor criterii de reciprocitate și de încredere reciprocă.
"Numai cu o astfel de abordare Europa va putea să își poată recâștiga libertatea de a-și alege propriul drum. Uniunea Europeană întreprinde acțiuni concrete, prin măsurile pe care tocmai le-am descris", notează Mînzatu.
Ea a detaliat, mai departe, măsurile adoptate privind accelerarea industriei, cu obiective clare în ceea ce privește producția UE și o creștere de până la 20% din PIB până în 2030, sau cu cerințe cu privire la fabricarea în Uniunea Europeană.
"În ceea ce privește energia, care reprezintă cea mai importantă tematică a vremurilor în care ne aflăm, bineînțeles, anii precedenți ați putut vedea că am tăiat legăturile cu Rusia, însă o lecție cheie este că nu trebuie să schimbăm o relație de dependență pentru o alta. Am văzut că riscurile unui astfel de schimb potențial de dependențe este important, mai ales dacă ne uităm la volatilitatea crizelor care se desfășoară în Orientul Mijlociu. Având acest lucru în minte, trebuie să reexaminăm mixul energetic, trebuie să diversificăm parteneriatele cu privire la energie, o tematică pentru care partea de sud-est a Europei este foarte relevantă, este strategică, și, mai ales, trebuie să ne extindem producția de energie la nivel intern, concentrându-ne pe energia curată", transmite oficialul european.
Mînzatu a vorbit, de asemenea, despre apărare, arătând că există provocări în ceea ce privește criza forței de lucru și că CE vrea să reformeze peste 600.000 de lucrători către domeniul apărării până în anul 2030. A fost lansată deja o schemă de sprijin, prin care se încearcă sprijinirea celor afectați și relocarea lor în alte industrii, aflate în creștere.
Totodată, statele UE din Europa de Sud au responsabilitatea de a face un pas înainte și de a juca un rol mai activ, de a deveni mai vocale în ceea ce privește construirea viitorului Europei, potrivit sursei citate: "Este important să facem această oportunitate istorică pentru extinderea Uniunii Europene. O Uniune mai extinsă este o Uniune mai puternică".
"Încercăm să transmitem un mesaj clar: că Europa a auzit acest apel de trezire, că ne luăm viitorul în propriile mâini, că acesta este momentul de independență al Europei, că acționăm în ceea ce privește industria, energia, crearea de talente, însă mai trebuie să subliniez un element important, un mesaj care vine de la Bruxelles: Avem nevoie ca statele membre din sud-estul Europei și ca țările candidate să fie active în crearea acestei viziuni pentru o Europa mai puternică, să contribuie la aceste direcții cruciale în proiectele noastre economice și politice", a concluzionat Mînzatu.
















