Președintele ales Donald Trump - care susține că vrea să-i taxeze mai puțin pe americani și să crească în mod semnificativ taxele vamale - anunță înființarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, conform AFP.
”Anunț azi (marți) că voi înființa o Direcție a Finațelor Externe care să ne colecteze taxele vamale și toate veniturile provenind din străinătate”, spune Trump, arată news.ro.

El scrie ”externe” cu majuscule pentru a sublinia paralela pe care o face cu Direcția Finațelor Interne (”Internal Revenue Service”, IRS. Fiscul american).
Este o modalitate prin care vrea să se asigure că, în președinția sa, presiunea fiscală va va apăsa mai mult asupra restului lumii decât asupra ”poporului nostru măreț”.
”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerț, iar ei vor începe în sfârșit să-și plătească partea dreaptă”, anunță miliardarul.

El anunță că data înființării acestei administrației este 20 ianuarie, adică ziua învestirii sale.
În campania sa prezidențială, Donald Trump a promis scăderi de impozite masive și impunerea unor bariere vamale mari inclusiv vecinilor săi Canada și Mexicul.
El și-a anuțat voința de a impune taxe vamale de 10-20% tuturor produselor care intră în Statele Unite și de până la 60 sau 100% producelor din China.