Avocatul Andrei Iancu, funcționarul român cu cel mai înalt grad din Guvernul SUA din pozița de director al Oficiului pentru Brevete și Mărci, în care a fost numit la începutul anului trecut, este așteptat în perioada următoare la București, pentru a discuta pe tema impactului pe care îl are asupra economiei nerespectarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare
Andrei Iancu a fost nominalizat în august 2017 de președintele american Donald Trump, fiind audiat de Comisia Juridică din Senat pentru funcțiile de subsecretar pentru proprietate intelectuală al Departamentului pentru Comerț al administrației de la Washington și director al Oficiului SUA pentru Brevete și Mărci Înregistrate.
Instituția pe care o conduce este una dintre cele mai mari de profil din lume, cu circa 12.000 de angajați și un buget anual de peste 3 miliarde de dolari.
În poziția sa de director al Oficiului pentru Brevete și Mărci Înregistrate, Iancu este principalul consilier al președintelui Trump pe probleme interne și externe de proprietate intelectuală, prin intermediul secretarului pentru Comerț.
Iancu, cel care l-a și reprezentat la un moment dat pe Donald Trump în instanță, este partener la casa de avocatură Irell & Manella LLP, fiind specializat în dosare privind proprietatea intelectuală în domenii legate de dispozitive medicale, IT, telefonie, emisii TV, sisteme de jocuri sau periferice pentru computere. Unul dintre cele mai celebre cazuri ale sale a fost cel în care a reprezentat TiVo în procese privind tehnologia DVR. Activitatea lui Iancu a permis înțelegeri amiabile în afara instanței de circa 1,6 miliarde de dolari, încasate de TiVo de la companii precum AT&T, Verizon, Microsoft, Motorola sau Cisco.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Kovesi l-ar putea ancheta pe Băsescu. OLAF și DNA cercetează un proiect PMB suspect de deturnare de fonduri UE, de care ar fi beneficiat Puiu PopoviciuCompania la care lucrează Iancu l-a reprezentat la un moment pe Trump, împreună cu Mark Burnett Productions și NBC Universal, într-un dosar privind drepturile de autor asupra show-ului de televiziune “Ucenicul".
El a pledat ca avocat la Oficiul pentru Brevete și Mărci Înregistrate, la tribunale districtuale, precum și la Curtea de Apel Federală.
Iancu, născut în România, a publicat lucrări și a susținut discursuri privind proprietatea intelectuală și a predat drept la universitatea UCLA. Casa Albă a notat că, înainte de a deveni avocat, el a absolvit inginerie spațială la UCLA și a lucrat ca inginer la Hughes Aircraft. În acea perioadă, el a primit mai multe premii pentru inovație. De altfel, avocatul de origine română este înregistrat în continuare ca inginer în California.