Statele Unite pregătesc o transformare amplă a armatei, bazată pe apărare antirachetă, dominație navală, drone autonome, inteligență artificială și capabilități spațiale. Direcția a fost prezentată de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, care susține că Washingtonul trebuie să renunțe la „armele trecutului” și să construiască instrumentele de luptă ale următoarelor decenii.
Mesajul vine în contextul pregătirii unui buget militar de aproximativ 1.500 de miliarde de dolari, pe care Pentagonul îl prezintă drept fundamentul unei noi etape de modernizare militară.
„Nu ne putem baza pe armele trecutului”
„Pentru a menține America în siguranță într-o lume din ce în ce mai periculoasă, nu ne putem baza pe armele trecutului.
Trebuie să construim armele viitorului”, a spus Hegseth. Secretarul Apărării a susținut că în ultimii ani adversarii Statelor Unite și-au modernizat agresiv capabilitățile militare, în timp ce Washingtonul nu a investit suficient în tehnologiile emergente.
În prezentarea sa, Hegseth a conturat ceea ce pare a fi noua arhitectură militară pe care Pentagonul încearcă să o construiască: un sistem integrat care să combine apărarea teritoriului american, puterea navală, dronele autonome, inteligența artificială, războiul cibernetic și dominația în spațiu.
Golden Dome, scutul antirachetă pentru teritoriul american
Primul pilon al planului este proiectul Golden Dome. Potrivit lui Hegseth, acesta va fi un sistem multistratificat de apărare antirachetă capabil să protejeze teritoriul Statelor Unite împotriva amenințărilor aeriene.
„Finanțăm Golden Dome, un scut antirachetă multistratificat de nouă generație deasupra Statelor Unite. Acesta ne va proteja comunitățile de amenințările aeriene și va garanta că America nu va fi niciodată ținută ostatică de puteri străine”, a afirmat oficialul american.
Conceptul amintește de sistemele israeliene de apărare antirachetă, însă la o scară mult mai mare, adaptată dimensiunii teritoriale a Statelor Unite.
Golden Fleet și "revenirea" dominației maritime
Al doilea obiectiv este recâștigarea controlului mărilor. Pentagonul intenționează să investească în modernizarea șantierelor navale americane și în accelerarea construcției de nave militare. Acestea ar urma să formeze așa-numita Golden Fleet.
„Aceste șantiere modernizate vor produce rapid nave noi care vor forma Golden Fleet și vor asigura superioritatea noastră navală pe orice mare, acum și în viitor”, a spus Hegseth.
Roiuri de drone și noul avion F-47
O altă componentă majoră este reprezentată de dronele autonome. Secretarul Apărării a anunțat investiții record în sisteme fără pilot, inclusiv în drone letale capabile să opereze în grupuri mari și să acționeze împreună cu aeronave pilotate.
„Facem o investiție record în drone, unele letale, pentru a domina câmpul de luptă de astăzi și de mâine”, a spus el.
Potrivit planului prezentat, aceste roiuri de drone vor opera alături de viitorul avion american de generația a șasea, F-47, în timp ce bombardierele strategice B-21 Raider vor executa lovituri de precizie împotriva celor mai bine apărate ținte.
AI, război cibernetic și spațiu
Hegseth consideră că inteligența artificială va deveni una dintre tehnologiile decisive ale viitoarelor conflicte. „Viitorul războiului este deja aici și se scrie AI”, a afirmat acesta.
Planul Pentagonului include finanțarea unor operațiuni cibernetice avansate și dezvoltarea unor sisteme bazate pe inteligență artificială care să poată identifica și neutraliza rețelele adversarilor înainte de declanșarea unor atacuri.
În paralel, Statele Unite pregătesc cea mai mare investiție de până acum în Space Force, structura militară responsabilă de operațiunile din spațiu.
„Prin cea mai mare investiție făcută vreodată în Space Force, vom conduce lumea în capabilitățile din afara atmosferei noastre”, a spus șeful Pentagonului.
Cine este Pete Hegseth
Pete Hegseth ocupă funcția de secretar al Apărării al Statelor Unite din 25 ianuarie 2025.
Veteran al armatei americane și fost prezentator de televiziune, el a fost confirmat în funcție după una dintre cele mai disputate proceduri din ultimii ani. Senatul a fost împărțit în mod egal, iar confirmarea sa a fost decisă prin votul vicepreședintelui JD Vance.
De la preluarea mandatului, Hegseth s-a remarcat prin promovarea unei linii dure în domeniul militar, reorganizări ample în cadrul Pentagonului și susținerea accelerării investițiilor în tehnologii de apărare.
În prezentarea sa, oficialul american a rezumat noua direcție strategică printr-o formulă simplă: „Drone, AI, cyber, spațiu, Golden Dome și Golden Fleet”.
„Acesta este cel mai avansat și mai letal arsenal pe care l-a cunoscut vreodată lumea. Arsenalul de astăzi, arsenalul de mâine, Arsenalul Libertății”, a spus Hegseth.















