”Să nu uităm cine suntem! Suntem partidul care a ținut România în picioare când au venit crizele economice sau politice, dar și cei care au construit atunci când ceilalți au vrut să dărâme. Nu ne-a fost ușor, a fost o bătălie în care unii dintre noi au plecat cu răni adânci”, a declarat Sorin Grindeanu, în Congres.
Potrivit lui Grindeanu, ”astăzi, România este din nou la răscruce, iar PSD trebuie să fie pregătit”.
”Trebuie să ne asumăm o nouă direcție, clară și așezată. Însă pentru a porni pe un nou drum, trebuie mai întâi să ne raportăm cu respect la rădăcinile noastre social-democrate. Ca membru PSD din 1996, nu vreau să fiu un președinte care fuge de istorie, ci unul care își asumă geneza acestui partid. Cu bune și cu rele, cu greșeli și realizări. Pentru greșeli îmi cer eu, în numele tuturor, iertare românilor”, a afirmat Grindeanu, scrie News.ro.
El a precizat că încrederea nu se poate reconstrui decât pe o bază curată și asta are de gând să facă astăzi.
”Inclusiv să ne uităm la noi, în interior. Vreau să invit astăzi la reconciliere toate generațiile partidului pentru ca toate vocile valoroase ale Stângii să vorbească din nou, pentru ca toate ideile cu adevărat social-democrate să se unească într-un proiect: România Puternică și Prosperă”, a arătat Sorin Grindeanu.















