ULTIMA ORĂ SUA reiau testele cu arme nucleare pentru prima dată după 1992 - răspuns la testarea rachetei nucleare rusești Burevestnik

Președintele american, Donald Trump, anunță că Statele Unite vor relua testarea armelor nucleare „pe o bază egală” cu Rusia și China, într-o schimbare majoră de politică nucleară după mai bine de trei decenii de pauză în acest domeniu.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ULTIMA ORĂ SUA reiau testele cu arme nucleare pentru prima dată după 1992 - răspuns la testarea rachetei nucleare rusești Burevestnik

Foto dreamstime.com

Anunțul a fost făcut cu puțin timp înaintea întâlnirii sale cu liderul chinez Xi Jinping, la Busan, Coreea de Sud, în cadrul unor discuții considerate decisive pentru stabilizarea relațiilor economice după aproape un an de tensiuni comerciale, scrie CNN.

„Statele Unite au mai multe arme nucleare decât orice altă țară”, a scris Trump pe rețelele sociale, adăugând că Rusia este „pe locul al doilea”, iar China „un al treilea îndepărtat, dar în creștere”. „Având în vedere programele de testare ale altor state, am ordonat Departamentului Războiului să înceapă testarea armelor nucleare pe o bază egală. Procesul va începe imediat”, a afirmat el.

Oana Gheorghiu a depus jurământul ca vicepremier FOTO CITEȘTE ȘI Oana Gheorghiu a depus jurământul ca vicepremier FOTO

Deocamdată nu este clar dacă Trump se referea la teste nucleare propriu-zise sau la testarea unor sisteme de armament capabile să transporte focoase nucleare. SUA nu au mai efectuat însă un test nuclear din 1992, când a fost introdus un moratoriu voluntar asupra acestor experimente.

Potrivit unui raport al Serviciului de Cercetare al Congresului, reluarea testelor ar putea dura între 24 și 36 de luni de la ordinul prezidențial.

Rusia și China testează sisteme avansate de armament nuclear, iar președintele Vladimir Putin a anunțat recent testarea rachetei de croazieră nucleare Burevestnik și a torpilei cu propulsie nucleară Poseidon. Împreună, Rusia și Statele Unite dețin circa 90% din arsenalul nuclear mondial, fiecare având aproximativ 6.000 de focoase.

ULTIMA ORĂ Nicușor Dan, discuții cu Ilie Bolojan despre situația din coaliție CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Nicușor Dan, discuții cu Ilie Bolojan despre situația din coaliție

China, potrivit Pentagonului, își extinde rapid arsenalul și ar putea ajunge la 1.000 de focoase până la sfârșitul deceniului. Beijingul a construit recent trei complexe pentru lansarea rachetelor balistice și a testat în 2024 o rachetă intercontinentală în Pacific.

Întrebat de ce a ales să anunțe decizia înaintea întâlnirii cu Xi, Trump a răspuns: „Pentru că și ceilalți testează. Noi am oprit testele de mulți ani, dar dacă ei continuă, cred că este potrivit să facem și noi același lucru.”

Experții avertizează că reluarea testelor ar putea declanșa o nouă cursă a înarmării. Hans Kristensen, director al Nuclear Information Project din cadrul Federației Oamenilor de Știință Americani, a declarat pentru CNN că o astfel de decizie „ar fi periculoasă și ar încuraja Rusia, China, India și Pakistan să își reia propriile teste”.

China a reacționat imediat, cerând Washingtonului „să respecte angajamentele privind suspendarea testelor nucleare și să contribuie la menținerea stabilității strategice globale”.

Mii de sindicaliști protestează la Guvern CITEȘTE ȘI Mii de sindicaliști protestează la Guvern

Ultimul test nuclear din lume a fost efectuat de Coreea de Nord în 2017. De la intrarea în vigoare a Tratatului de Interzicere a Testelor Nucleare din 1996, doar trei țări — India, Pakistan și Coreea de Nord — au mai desfășurat astfel de experimente.

Dacă anunțul lui Trump se va concretiza, ar putea marca începutul unei noi etape în competiția nucleară globală, cu implicații majore pentru securitatea internațională, comentează CNN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0856 +0.0027+0.05 %
1 USD4.3800 +0.0157+0.36 %
1 GBP5.7719 +0.0031+0.05 %
1 CHF5.4781 -0.0036-0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite