ULTIMA ORĂ Senatorii aprobă starea de alertă, dar la nivel național va trebui încuviințată de Parlament. Angajările fără concurs sunt limitate, iar achizițiile directe sunt stopate

ULTIMA ORĂ Senatorii aprobă starea de alertă, dar la nivel național va trebui încuviințată de Parlament. Angajările fără concurs sunt limitate, iar achizițiile directe sunt stopate

Inquam Photos

scris 12 mai 2020

După ce Guvernul a aprobat, luni, proiectul de lege ce va permite luarea măsurilor împotriva COVID-19 coronavirus în stare de alertă, după încetarea stării de urgență, Senatul a aprobat marți proiectul, stabilind că starea de alertă nu va putea depăși 30 de zile. În cazul în care starea se instituie pe întreg teritoriul țării, va fi nevoie de încuviințarea Parlamentului. Senatorii au restrâns posibilitatea de demitere a conducerilor unor instituții, limitând angajările fără concurs în această perioadă. Achizițiile publice prin negociere fără publicare prealabilă au fost eliminate în starea de alertă.

Proiectul a fost votat de PSD, PNL, UDMR și PMP, în timp ce USR s-a abținut, iar Pro România și ALDE au votat împotrivă. O excepție notabilă de la votul de partid a reprezentat-o fostul ministru al Finanțelor și senator PSD Eugen Teodorovici, care a votat împotriva proiectului.

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Pe 15 mai, măsurile drastice impuse de autorități în contextul epidemiei de coronavirus vor fi înlocuite cu un set de prevedri mai relaxate, potrivit Ministerului de Interne. Acesta prevede în primul rând obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Proiectul Guvernului, care poate fi consultat AICI, preia o serie de propuneri publicate de Ministerul Afacerilor de Interne, dar reglementează, printre altele, și noul cadru pentru acordarea de amenzi în starea de alertă, restricții de natură economică și de circulație sau reguli privind insolvența în această perioadă. 

ULTIMA ORĂ Iohannis, măsuri după 15 mai: Distanțarea socială - obligatorie! Nu va fi nevoie de declarație decât la deplasarea în afara localității. Slujbele, permise doar în aer liber, dar cu mască. Parcurile - recomandare de deschidere CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Iohannis, măsuri după 15 mai: Distanțarea socială - obligatorie! Nu va fi nevoie de declarație decât la deplasarea în afara localității. Slujbele, permise doar în aer liber, dar cu mască. Parcurile - recomandare de deschidere

Forma adoptată de Senat prevede, în primul rând, că starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului Afacerilor de Interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru ceI mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministrului Afacerilor de Interne.

Totodată, starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul țării sau doar pe teritoriul unor unități administrativ-teritoriale, după caz.

Atunci când starea de alertă se instituie pe intreg teritoriul țării,măsura se supune încuviințării Parlamentului, au stabilit senatorii. Parlamentul se pronunță in ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, în termen de trei 5 zile de la data solicitării de incuviințare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviințare, starea de alertă încetează de îndată. 

VIDEO Liderului PSD, Marcel Ciolacu, i s-a făcut rău în timp ce prezenta propuneri de relansare a economiei CITEȘTE ȘI VIDEO Liderului PSD, Marcel Ciolacu, i s-a făcut rău în timp ce prezenta propuneri de relansare a economiei

O altă modificare semnificativă față de forma Guvernului constă în faptul că Ministerul Sănătății nu va mai coordona organizarea și funcționarea tuturor unităților sanitare din subordinea autorităților administrației publice locale și nu va mai exercita atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități.

Senatorii au stabilit totodată că pe durata stării de alertă, angajatorul nu poate dispune în mod unilateral, ci doar cu consimțământul angajatului, desfășurarea activității în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, modificarea locului de muncă ori a atribuțiilor salariatului.

A fost eliminată și prevederea ca, pe durata stării de alertă, modificarea raportului de serviciu al funcționarilor publici încadrați în autoritățile și instituțiile administrației publice să se poată realiza fără acordul funcționarului public.

Forma de la Senat menține posibilitatea ca, pe durata stării de alertă, conducătorii instituțiilor publice implicate în combaterea pandemiei pot dispune unilateral întreruperea concediilor personalului angajat, dar fără posibilitatea de a impune acestora efectuarea totală sau parțială a concediului de odihnă.

De asemenea, dacă Guvernul a stabilit în proiect că instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în starea de alertă, pe durată determinată de 6 luni, Senatul a prevăzut că angajările vor fi efectuate exclusiv pentru necesități legate de starea de alertăpentru o durată determinată, ce nu poate depăși durata stării de alertă.

CCR a calmat instituțiile de forță: valoarea amenzilor militare a scăzut cu 81%, iar numărul celor sancționați – cu 71% CITEȘTE ȘI CCR a calmat instituțiile de forță: valoarea amenzilor militare a scăzut cu 81%, iar numărul celor sancționați – cu 71%

Senatul a stabilit totodată prelungirea prevederilor Ordonanței de urgență nr. 30/2020, privind suportarea de la buget a indemnizației de șomaj tehnic, fără întrerupere, de la data încetării stării de urgență pentru toate domeniile de activitate în care se mențin restricții, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu  de data de 31 decembrie 2020.

De asmenea, în ideea că acest proiect va fi promulgat mai redepe de șeful statului, Senatul a prevăzut că, pe durata stării de alertă, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, se aplică până la finalizarea cursurilor anului școlar. Măsura a fost adoptată săptămâna trecută de Parlament, dar nu a fost încă promulgată.

În același timp, la propunerea PSD, care a criticat permanent Guvernul în această privință, a fost eliminată prevederea ca achizițiile de bunuri și servicii, prin negociere directă, fără publicare prealabilă, să fie posibile și pe durata stării de alertă.

Senatorii au eliminat și amenzile, de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru conducătorii instituțiilor publice care nu vor stabili venirea la muncă a angajaților etapizat, la interval de o oră. Argumentul a fost că astfel de măsuri ”pot” fi luate unde este nevoie și nu sunt general obligatorii.

Noi obligații în piețe pentru păstrarea produselor. Interdicție de funcționare și amenzi în caz de nerespectare CITEȘTE ȘI Noi obligații în piețe pentru păstrarea produselor. Interdicție de funcționare și amenzi în caz de nerespectare

Senatorii au prevăzut și asigurarea măsurilor de siguranță pentru examenele școlare cu probe ”față în față”.

Astfel, în unitățile de învățământ preuniversitar, cu avizul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, prin ordin comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății, se stabilesc măsuri pentru desfășurarea activităților de pregătire în vederea susținerii examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, care presupun interacțiunea ”față în față”, în condiții de siguranță sanitară.

Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene are obligația de a asigura elevilor și personalului didactic și nedidactic implicat numărul necesar de măști de protecție ce vor fi purtate obligatoriu în spațiile închise din incinta unităților de învățământ, precum și materialele de dezinfectare și de triaj epidemiologic necesar.

În învățământul universitar, pe lângă organizarea cursurilor online, senatorii au prevăzut că, de asemenea, se pot desfășura online și examenele de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programele de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare.

viewscnt
Afla mai multe despre
senat
proiect
lege
stare alerta
parament
incuviintare
angajari
achiztii