ULTIMA ORĂ Guvernul vrea să dea în judecată Comisia Europeană pentru anularea unei decizii prin care România pierde fonduri UE pentru agricultură de peste 106 milioane euro

ULTIMA ORĂ Guvernul vrea să dea în judecată Comisia Europeană pentru anularea unei decizii prin care România pierde fonduri UE pentru agricultură de peste 106 milioane euro
scris 23 aug 2018

Guvernul ia în calcul să dea în judecată Comisia Europeană, la Curtea de Justiție a UE, și să solicite anularea parțială, sub aspectele care privesc statul român, a unei decizii a Comisiei din iunie anul acesta, prin care România pierde fonduri europene pentru agricultură în valoare de peste 106 milioane euro din cauza unor nereguli constatate de autoritățile de la Bruxelles.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Astfel, se are în vedere "Promovarea, în conformitate cu articolul 263 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, a unei acțiuni în anularea parțială, în ceea ce privește România, a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/873 a Comisiei din 13 iunie 2018 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR)".

Urmărește-ne și pe Google News

Articolul 263 din Tratat reglementează, printre altele, condițiile în care statele membre pot ataca la CJUE deciziile Comisiei.

Decizia cu pricina afectează mai multe state membre UE, suma totală exclusă de la finanțare în cazul României fiind de 106,17 milioane euro, aferentă perioadei 2014 - 2016.

Peste 400 de companii americane, internaționale și românești resping acuzațiile unor politicieni că multinaționalele finanțează mișcările de stradă CITEȘTE ȘI Peste 400 de companii americane, internaționale și românești resping acuzațiile unor politicieni că multinaționalele finanțează mișcările de stradă

Motivele de excludere se referă la certificarea plăților directe către fermieri din Fondul european de garantare Agricolă (FEGA), deficiențe privind controale-cheie la măsuri care implică sprijin forferatar din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), verificarea prezenței elevilor la școală, în cadrul facilității prin care li se acordă acestora lapte, precum și la efectul financiar al unor decizii ale Comisiei Europene care au redus din plățile intermediare.

"Comisia are obligația de a efectua verificările necesare, de a comunica statelor membre rezultatele verificărilor respective, de a lua notă de observațiile statelor membre, de a iniția discuții bilaterale în vederea ajungerii la un acord cu statele membre în cauză și de a le comunica în mod oficial acestora concluziile sale. Statele membre au avut posibilitatea de a solicita inițierea unei proceduri de conciliere. În unele cazuri, această posibilitate a fost utilizată, iar Comisia a examinat rapoartele emise în urma procedurii respective. În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pot fi finanțate numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea dreptului Uniunii. Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte dintre cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această cerință și, prin urmare, nu pot fi finanțate din FEGA și FEADR", se arată în decizie, semnată de comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan.

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu comisarul Hogan la Bruxelles luna trecută, însă comunicatul oficial al Guvernului emis cu această ocazie nu a menționat nimic despre subiectul deciziei de excludere de la finanțare luată de Comisia Europeană.

Anul trecut, România a avut câștig de cauză în justiția europeană, obținând anularea unei decizii similare a Comisiei din 2015, prin care se aplicau statului român corecții de 128 milioane euro la cheltuieli efectuate în cadrul FEGA și FEADR.

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri ue
fonduri ue agricultura
corectii financiare fonduri ue
apia
ministerul agriculturii
comisia europeana
cjue
plati suprafat
laptele si cornul
subventii agricultura