Șefii RATB au fost demiși

Șefii RATB au fost demiși
scris 7 ian 2017

Consilierii generali au decis, sâmbătă, demiterea Consiliului de Administrație al Regiei Autonome de Transport București, cu 28 de voturi "pentru”, nicio abținere și șase voturi "împotrivă”. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a propus ca Mihail Adrian Sorin, consilier general PSD, să fie noul director al RATB.

"În urma reclamațiilor primite la dispecerat și la Telverde, foarte multe s-au îndreptat către conducerea RATB. Și nu este prima dată. Dacă astă iarnă au făcut o treabă de mântuială, acum suntem într-o nouă situație. Sunt total nemulțumită de modul în care au acționat pentru a îndepărta zăpada din stațiile RATB și din refugii și sunt nemulțumită de faptul că am cerut să se suplimenteze numărul de autobuze în București, nu au găsit un număr suficient așa cum am stabilit. Am aflat cu stupoare că domnul director și-a luat concediu fără să ne anunțe”, a declarat Gabriela Firea, citată de news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Primarul Capitalei a susținut că angajații RATB știu că în perioada de iarnă nu se iau concedii.

"Ca să nu mai spun că am discutat cu mai mulți reprezentanți ai RATB care au afirmat că de ani de zile se știe și se respectă că în lunile decembrie și ianuarie, conducerea RATB nu intră în concediu, tocmai pentru că sunt condiții de iarnă și trebuie luate decizii spontane. Am toleranță zero la tupeu față de cetățeni, față de șmecherii din anumite instituții, cărora nu li s-a mișcat un fir de păr de ani de zile și cred că mai merge așa”, a declarat Firea.

Pe cine vrea să pună Firea să presteze \ CITEȘTE ȘI Pe cine vrea să pună Firea să presteze "gratis". Fără subvenții de la buget, RATB e deja într-o gaură de peste 500 mil. lei

Deși cei șase consilieri USR prezenți la ședința de Consiliu nu au votat ordinea de zi, aceștia au votat, totuși, împotriva demiterii conducerii RATB.

Consilierul general USR Ana Maria Ciceală a declarat că hotărârea propusă de primarul Capitalei nu este legală, întrucât nu au fost prezentate dovezi scrise, ci "sunt doar vorbe”.

"Doamna primar nu a pus pe ordinea de zi niciun fel de raport de evaluare a activității și a performanței a acestor oameni, administratori ai RATB. Ceea ce ne propune doamna primar, fără să aducă niciun fel de notificări scrise conducerii RATB, fără nicio evaluare de performanță, în absența acestor dovezi scrise, sunt doar vorbe”, a declarat Ana Ciceală, consilier USR.

Consilierii PSD s-au arătat revoltați de intervenția consilierului USR, iar președintele ședinței de consiliu, Culea Marian Orlando, a cerut ca Ana Ciceală să părăsească sala. După mai multe intervenții ale consilierilor, votul a fost reluat.

Gabriela Firea a spus că "e ciudat” să se spună puncte de vedere referitoare la ordinea de zi, dacă nu s-a votat ordinea de zi.

Primarul general a propus ca Mihail Adrian Sorin, consilier general PSD, să fie noul director al Consiliului de Administrație RATB.

"Un singur nume vreau să rostesc, ca o garanție pentru angajații RATB, țin foarte mult să subliniez am mare încredere în domnul Mihail Adrian Sorin, consilier general PSD, că va pune ordine în RATB. Este un om care a muncit o viață în această Regie și care cunoaște toate măruntaiele acestei regii”, a declarat Firea.

Consiliul de Administrație al RATB a fost demis cu 28 de voturi „pentru”, 6 voturi "împotrivă” și nicio abținere.

viewscnt
Afla mai multe despre
ratb
firea