Președintele american Donald Trump a anunțat retragerea trupelor americane din Siria, o țară devastată de război, o întorsătură care urmează să aibă repercusiuni asupra acestui conflict complex ce opune o mulțime de actori internaționali și regionali, relatează AFP, care prezintă mizele și consecințele previzibile asupra principalilor actori ai acestui război sângeros.
TURCIA
Washingtonul a avertizat că retragerea trupelor - a cărei dată nu a fost anunțată - va fi ”lentă” și ”coordonată” cu Turcia, vecina Siriei. Ankara este deja foarte influentă în nordul sirian, unde a desfășurat forțe și susține facțiuni armate locale, arată news.ro.
Această decizie americană lasă drum liber ambițiilor Turciei, care amenință de la jumătatea lui decembrie să lanseze o nouă ofensivă contra principalei miliții kurde din Siria, Unitățile protecției Poporului (YPG).
CITEȘTE ȘI România, Bulgaria, Grecia și Serbia vor să organizeze împreună Cupa Mondială la fotbal din 2030 și Campionatul European din 2028Organizația este clasificată drept grupare ”teroristă” de către Ankara, în pofida faptului că luptătorii săi sunt aliați prețioși ai Washingtonului în lupta împotriva jihadismului.
Armata turcă a comasat întăriri importante la frontiera turco-siriană. Ea trimite zeci de tancuri și blindate în nordul Siriei, în apropiere de Minbej. Potrivit unor experți, acest oraș ar putea să fie ținta unei viitoare ofensive, dar și localitatea Tal Abyad, situată la frontieră.
KURZII
În vederea contracarării unei operațiuni turce, kurzii ar putea să negocieze o întoarcere a regimului președintelui sirian Bashar al-Assad în teritoriile asupra cărora dețin controlul, apreciază unii experți.
Această minoritate siriană a profitat de pe urma conflictului și a instaurat o autonomie de facto în regiunile sale din nord și nord-est.
CITEȘTE ȘI Dispare unul dintre ultimele obstacole Brexit: Spania și Marea Britanie s-au înțeles pentru Gibraltar”Șansele păstrării unui nivel serios de autonomie s-au redus considerabil”, analizează Center for Strategic and International Studies (CSIS).
DAMASCUL ȘI ALIAȚII SĂI
Damascul și principalii săi aliați - Rusia, dar și Iranul - vor profita de o posibilă spargere a regiunilor kurde.
”Există o împărțire a teritoriului FDS (Forțele Democratice Siriene) între turci și armata siriană”, avansează expertul Fabrice Balanche.
În opinia sa, puterea lui al-Assad ar putea să recupereze atât orașul Rakka, fosta ”capitală” a grupării Statul Islamic (SI), cât și întreaga provincie Deir Ezzor (est), și să pună astfel mâna pe câmpuri petrolifere strategice.
Odată cu retragerea forțelor americane, Iranul nu mai are niciun obstacol în calea sa în vederea stabilirii unui coridor care să-i permită să ajungă la Marea Mediterană prin Irak, Siria și Liban.
CITEȘTE ȘI MESAJ COMUN Belgia, Canada, Franța, Germania, Olanda și SUA cer Guvernului să nu anuleze lupta împotriva corupțieiMoscova profită de asemenea de pe urma dezangajării americane. Aceasta tocmai a consacrat rolul de neocolit al Moscovei în războiul sirian - pe plan militar și diplomatic -, care a eclipsat larg rolul Washingtonului.
GRUPAREA STATUL ISLAMIC
YPG constituie coloana vertebrală a FDS - alianța angajată în lupta împotriva SI alături de coaliția internațională condusă de Statele Unite.
Dacă președintele Trump a salutat ”înfrângerea” SI, în fapt FDS sunt în continuare în ofensivă împotriva ultimei redute a organizației ultraradicale, în apropiere de frontiera irakiană.
FDS au avertizat în trecut cu privire la faptul că un asalt turc ar afecta operațiunile contra SI, odată ce combatanți ar fi redesfășurați pentru a-și apăra regiunea în nordul Siriei.
Atât oficiali, cât și experți se tem că SI ar putea să profite de aceste circumstanțe și să găsească un nou impuls.
REBELII ȘI JIHADIȘTII DE LA IDLEB
Grupările rebele și jihadiste de la Idleb - ultimul mare bastion insurgent în nord-vestul Siriei, unde Turcia este influentă - ar putea să-și vadă fieful amenințat de jocul alianțelor între marile puteri.
În opinia lui Balanche, Rusia ar lăsa Turcia să ”zdrobească YPG, iar în schimb armata siriană ar putea înainta la Idleb”. Locuitorii sectorului vor fi obligați să se reinstaleze în zonele kurde cucerite de Ankara.
CITEȘTE ȘI Liderul separatist catalan Puigdemont va rămâne în Belgia încă o vremeÎn aceste condiții, rebelii ar rămâne tributari Turciei în privința supraviețuirii lor. Anumite facțiuni și-au anunțat deja participarea la o eventuală ofensivă contra kurzilor.
ISRAEL
Israelul este considerat de către experți drept unul dintre marii perdanți ai dezangajării americane, care lasă și mai mult drum liber Iranului și partenerilor acestuia să-și dezvolte capacitățile militare în Siria.
Israelul, care a aplaudat puternic politica administrației Trump în Orientul Mijlociu, dă asigurări că nu va lăsa Siria vecină să devină un cap de pod al Teheranului.
Oficiali israelieni și analiști amintesc faptul că Israelul gestionează singur frontul sirian de mult timp și că va continua să o facă.