Roman Abramovich a devenit de luni cel mai bogat cetățean al Israelului, după ce a cerut să imigreze pentru a putea vizita Marea Britanie, care, deocamdată, îi refuză prelungirea vizei

Roman Abramovich a devenit de luni cel mai bogat cetățean al Israelului, după ce a cerut să imigreze pentru a putea vizita Marea Britanie, care, deocamdată, îi refuză prelungirea vizei
scris 29 mai 2018

Proprietarul clubului Chelsea Londra, oligarhul rus Roman Abramovich, a devenit de luni cel mai bogat cetățean al statului israelian, după ce i-a fost acceptată cererea de imigrare depusă la ambasada Israelului la Moscova ca urmare a tergiversării procesului de reînnoire a vizei de către autoritățile britanice.

Cetățenii israelieni pot călători în Marea Britanie fără viză pentru perioade scurte de timp și pot rămâne pe teritoriul Regatului Unit până la șase luni. Cetățenii ruși, în schimb, trebuie să solicite o viză de la Ambasada Britanică la Moscova dacă doresc să călătorească în Marea Britanie.

Urmărește-ne și pe Google News

Așa se face că, pentru a putea vedea meciurile clubului pe care-l deține în Anglia, dar și pentru a se ocupa de celelalte afaceri pe care le are în Marea Britanie, Abramovich a preferat să obțină cetățenia israeliană.

Oligarhul rus a depus la Ambasada Israelului la Moscova o cerere de imigrare, invocând Legea Repatrierii, care prevede că evreii din orice parte a lumii pot deveni cetățeni ai Israelului.

“Roman Abramovich a depus o cerere de imigrare, documentele sale au fost verificate în conformitate cu Legea Repatrierii și a fost declarat eligibil", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului de interne israelian, citat de The Telegraph.

Abramovich a efectuat deja prima investiție pe piața israeliană, achiziționând un conac cu 17,1 milioane lire sterline în cartierul Nevse Tzedek din Tel Aviv, de la soțul actriței Gal Gadot, cunoscută pentru rolul din Wonderwoman.

Roman Abramovich nu a fost prezent la finala Cupei Angliei din urmă cu 10 zile câștigată de echipa sa în fața vicecampioanei Manchester United ca urmare a faptului că Marea Britanie nu i-a reînnoit până în prezent viza de investitor pe care o deține.

Lui Abramovich, cel de-al 13-lea cel mai bogat om din Regatul Unit, cu o avere estimată la 9,3 miliarde de lire sterline, i-a expirat viza de investitor (acordată străinilor cu investiții mai mari de 2 milioane de lire în Marea Britanie) luna trecută, moment în care a și părăsit Regatul Unit.

Guvernul britanic a amenințat în repetate rânduri că “va lua urma banilor” în urma otrăvirii în martie a fostului ofițer de informații militare rus Serghei Skripal și a fiicei sa, Iulia, pusă de executivul de la Londra pe seama serviciilor secrete din Rusia.

Guvernul britanic a declarat luni că tergiversarea procesului de prelungire a vizei este cauzată de implementarea noilor reguli impuse în 2015, care îl obligă pe Abramovici să explice cum și-a dobândit averea înainte de a fi admis în Marea Britanie.

viewscnt
Afla mai multe despre
chelsea
abramovich
rusia
israel
marea britanie