Raytheon lucrează la rachetele Patriot destinate României de la începutul anului 2017, cu bani proprii. Romaero poate deveni al doilea furnizor român al gigantului american, după Aerostar

Raytheon lucrează la rachetele Patriot destinate României de la începutul anului 2017, cu bani proprii. Romaero poate deveni al doilea furnizor român al gigantului american, după Aerostar
scris 18 mai 2018

Raytheon a demarat lucrul la primul sistem de rachete Patriot destinat României în prima parte a anului 2017, cu finanțare proprie, a anunțat miercuri gigantul militar american, în condițiile în care primele informații publice despre posibila achiziție de către forțele armate române a unor astfel de sisteme au apărut în aprilie anul trecut, iar legea de aprobare a achiziției a fost votată de Parlamentul României în noiembrie și a intrat în vigoare în decembrie 2017.

"Raytheon, cu finanțare proprie, a început să lucreze la primul sistem Patriot al României in prima parte a anului 2017, pentru că am înțeles că Romania are un termen destul de scurt pentru realizarea și implementarea acestei soluții", a declarat country managerul pentru România al Raytheon, Mike Ellison, în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia expoziției internaționale Black Sea Defense & Aerospace (BSDA) 2018 de la Romaero.

Urmărește-ne și pe Google News

El a ținut să precizeze că Raytheon va livra României cea mai nouă configurație a sistemului de rachete Patriot, cea care este folosită și de Armata Statelor Unite, iar specialiștii români vor avea șansa de a contribui în viitor la optimizarea și modernizarea acestui sistem, în contextul în care Europa se confruntă cu provocări de securitate fără precedent de la căderea Zidului Berlinului, în 1989.

Șeful Raytheon România, Mike Ellison

Șeful Raytheon România, Mike Ellison

CONFIRMARE O nouă companie aeriană low-cost vine în România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE O nouă companie aeriană low-cost vine în România

În aprilie 2017, șeful Statului Major General al Armatei Române, generalul Nicolae Ciucă, declara, răspunzând unei întrebări referitoare la planul de achiziții al Ministerului Apărării Naționale din anul respectiv, că România are în plan cumpărarea de rachete Patriot, aceasta fiind prima informație publică apărută pe acest subiect.

Mike Ellison a precizat că România va primi sisteme de apărare antiaeriană și anti-rachetă absolut noi, care vor avea componente hardware și software adăugate în 2017. Totodată, el a subliniat că Armata Statelor Unite s-a angajat să folosească sistemul până cel puțin în 2048.

În plus, Raytheon a anunțat că o delegație a României va participa, alături de alte 14 delegații naționale, la o întâlnire la nivel înalt care va avea loc luna aceasta în Statele Unite. Specialiștii românii vor lucra, alături de experți în apărare aeriană din toată lumea, la optimizarea sistemelor Patriot. Aceste țări formează Parteneriatul Patriot, calitatea de membru în acest club venind automat o dată cu achiziția unui sistem Patriot.

Standul Raytheon din cadrul expoziției internaționale Black Sea Defense & Aerospace (BSDA) București 2018

Standul Raytheon din cadrul expoziției internaționale Black Sea Defense & Aerospace (BSDA) București 2018

Bogdan Grecu a fost numit Director General al ArcelorMittal Galați și Skopje, unități incluse în pachetul pe care compania trebuie să îl vândă CITEȘTE ȘI Bogdan Grecu a fost numit Director General al ArcelorMittal Galați și Skopje, unități incluse în pachetul pe care compania trebuie să îl vândă

"Cele 15 țări membre mai cooperează și în ceea ce privește finanțarea și informațiile și, de asemenea, votează pentru implementarea celor mai noi serii de inovații tehnice", au transmis reprezentanții Raytheon. În luna martie a acestui an, Polonia a devenit al 15-lea membru al parteneriatului, iar Congresul Statelor Unite a fost notificat oficial că și Suedia intenționează să cumpere Patriot.

În octombrie 2017, Raytheon a semnat un memorandum de înțelegere cu compania Aerostar Bacău privind producția și mentenanța sistemelor Patriot achiziționate de România. Ulterior, în martie 2018, Raytheon a emis o cerere de ofertă către Aerostar,  pentru a obține mai multe informații despre piesele care ar putea fi fabricate la Bacău pentru radarul Patriot, și așteaptă un răspuns de la Aerostar la jumătatea anului.

Potrivit lui Ellison, Raytheon este pregătită în prezent să semneze un memorandum de înțelegere similar și cu compania Romaero.

OMV Petrom va prelua contractele pentru combustibil de aviație de pe aeroportul din Iași ale Eurospeed, furnizor pentru Tarom, Wizzair, Lufthansa, Austrian Airlines, Ryanair CITEȘTE ȘI OMV Petrom va prelua contractele pentru combustibil de aviație de pe aeroportul din Iași ale Eurospeed, furnizor pentru Tarom, Wizzair, Lufthansa, Austrian Airlines, Ryanair

"Raytheon intenționează să urmeze aceeași procedură precum în cazul Aerostar. Căutăm de asemenea și alte companii românești care să ne fie furnizori pentru sistemele Patriot. În plus, suntem în discuții cu MApN pentru a forma un grup de lucru care să se ocupe cu identificarea și selectarea de astfel de potențiali furnizori din România", a mai spus șeful subsidiarei locale a Raytheon. Romaero a mai fost în discuții cu Raytheon în urmă cu peste 10 ani, în anii 2004-2005, când se punea problema ca Romaero să asigure componenta de offset a unui posibil contract dintre Raytheon și MApN de vânzare a unor sisteme de rachete antiaeriene Hawk.

Potrivit unui document recent al Romaero, specializată în aeronautică și controlată de Ministerul Economiei, compania ar putea absorbi între 350 milioane euro și 1,5 miliarde euro în următorii 5-10 ani, în baza parteneriatelor încheiate cu furnizorii de tehnică militară, reprezentând 8-10% în media anuală din alocările bugetare pentru înzestrare către Ministerul Apărării Naționale. Compania susține că poate furniza tehnică miltară și servicii-suport (garanție, mentenanță, modernizări) pe întreaga durată de viață a echipamentelor în cadrul unor programe de înzestrare ale Ministerului Apărării aprobate de Parlament.

Legea de achiziție a sistemelor Patriot a intrat în vigoare în decembrie anul trecut și prevede cumpărarea a șapte sisteme de rachete sol-aer, plus echipamentele aferente. Costurile totale sunt de circa 3,9 miliarde dolari plus TVA, adică 4,64 miliarde dolari cu tot cu taxă. Prima plată a fost efectuată de către MApN în decembrie 2017 și a fost în valoare de aproape 765 milioane dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
raytheon
rachete patriot
sisteme de rachete patriot
mapn
sua
pentagonul
armata sua
armata romana
aerostar bacau
romaero