Președintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic decizia privind renumărarea voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, după victoria surprinzătoare a candidatului prorus Călin Georgescu, informează agenția spaniolă de presă EFE.
„Un candidat nu a fost pe placul autorităților și au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat liderul de la Kremlin, în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de știință, transmisă la televiziunea de stat, potrivit Agerpres.
Președintele rus nu reacționase până acum în mod direct la situația politică din România, generată de alegerile prezidențiale. Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, a transmis că orice acuzații de interferență a Rusiei în alegerile prezidențiale din România sunt nefondate.
Administrația prezidențială a lui Vladimir Putin afirmase, la scurt timp după încheierea primului tur, că „nu cunoaște foarte bine viziunea asupra lumii a lui Călin Georgescu”.
Curtea Constituțională a validat primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, iar al doilea tur de scrutin va avea loc în 8 decembrie. Pe buletinul de vot se vor afla Călin Georgescu și Elena Lasconi.
”Judecătorii constituționali au hotărât cu unanimitate de voturi respingerea ca neîntemeiată a contestației candidatului Terheș Cristian Vasile. Totodată, Curtea a hotârât, în unanimitate, confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al României din primul tur de scrutin”, a anunțat Marian Enache, președintele CCR, citat de News.ro.
CITEȘTE ȘI FOTO INEDIT Călătorii cu metroul din Viena urmăresc de pe peron rezultatul alegerilor parlamentare din România”Curtea a observat că (...) voturile din dispora nu au fost contestate și, ca atare, în condițiile date a apreciat că nu se mai impune renumărarea acestora (...) Chiar dacă au fost constatate unele diferențe între candidați, dar nu rezultă ca fiind provenite din fraude de natură să modifice rezultatul, ele sunt considerate doar posibile erori materiale în numărarea voturilor exprimate, fără relevanță în stabilirea rezultatelor”, a mai afirmat președintele CCR.
Acesta a adăugat că nu s-au constatat fraude în derularea alegerilor prezidențiale.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Helmuth Duckadam a muritCurtea a mai decis organizarea celui de-al doilea tur de scrutin în data de 8 decembrie 2024.
Cel de-al doilea tur de scrutin va avea loc între candidatul independent Călin Georgescu și Elena Lasconi, candidatul USR.
De asemenea, Curtea Constituțională a decis săptămâna trecută să solicite reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile prezidențiale.
CITEȘTE ȘI Deficitul bugetar în termeni cash va depăși cu mult țintele oficialeBEC a transmis la CCR o centralizare parțială după renumărarea voturilor în țară și în 161 de secții din diaspora, din totalul de 950 de secții, fără să mai aștepte vină din străinătate aproximativ 650.000 de voturi. Președintele AEP, Toni Greblă, a declarat că nu există modificări majore în privința rezultatelor