Marinarul român răpit în luna septembrie de pe o navă aflată în largul apelor nigeriene a fost eliberat, urmând să fie repatriat în următoarele zile.
"Marinarul român răpit la data de 22 septembrie 2018 de pe o navă aflată în largul apelor nigeriene, a fost eliberat, împreună cu toți ceilalți membri ai echipajului. Cetățeanul român urmează să fie repatriat în zilele următoare, acesta fiind asistat în prezent de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Berna", anunță MAE duminică, citat de News.ro.
Familia cetățeanului român aflată în contact permanent cu reprezentanții Celulei de Criză a MAE a fost informată în acest sens de către armatorul elvețian.
CITEȘTE ȘI Ministerul Culturii nu are bani pentru a porni alimentarea cu căldură la Biblioteca Națională a RomânieiCelula de Criză a MAE, prin cele șase misiuni diplomatice implicate (Ambasadele României la Abuja, Berna, Londra, Manila, Ljubljana și Zagreb) a menținut în permanență legătura cu autoritățile nigeriene și elvețiene, cu armatorul, cu familia cetățeanului român, precum și cu autoritățile centrale din statele de reședință ale celorlalte persoane răpite.
Ministerul Afacerilor Externe mulțumește tuturor instituțiilor și autorităților străine implicate în demersurile de eliberare a cetățeanului român.
Ministerul Afacerilor Externe preciza atunci că, prin Ambasada României la Berna și Ambasada României la Abuja, are în atenție evenimentele legate de incident.
CITEȘTE ȘI FOTO Firea, aflată în Tokyo, s-a interesat cum reușesc japonezii să controleze traficul rutier. După o plimbare prin orașNava MV Glarus transporta grâu între Lagos și Port Harcourt, un oraș portuar din sudul Nigeriei. Pirații au pătruns la bord când nava se afla la 45 de mile nautice de insula Bonny și au răpit 12 dintre cei 19 membri ai echipajului.
Massoel Shipping, care operează nava MV Glarus, a comunicat: „Compania lucrează cu autoritățile și specialiștii pentru a-i elibera rapid și în siguranță pe cei capturați”.