Ludovic Orban promite la Bistrița realizarea drumului expres Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava

Ludovic Orban promite la Bistrița realizarea drumului expres Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava
scris 6 sep 2020

Premierul Ludovic Orban promite că va susține realizarea drumului expres Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava, numit și „Autostrada Nordului”, care ar urma să facă legătura între zona de nord a României și autostrada M 3 din Ungaria. Orban spune că în prezent se pregătește documentația tehnico-economică pentru acest obiectiv de investiții care face legătura cu rețeaua europeană de transport.

Ludovic Orban a declarat că unul dintre obiectivele guvernului pe care îl conduce și care vizează dezvoltarea județului Bistrița Năsăud este drumul expres Baia Mare – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava, numit și „autostrada Nordului”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

„Este un drum expres fundamental pentru Bistrița pentru că e prevăzut în continuarea drumului expres Petea- Satu Mare -Baia Mare care face legătura cu M 3 în Ungaria și conectează la rețeaua de transport european. (...) Va fi un suport pentru dezvoltarea economică. Este un proiect foarte important pe care noi ne angajăm să-l realizăm și care este în fază de pregătire a documentațiilor tehnico-economice și cu siguranță va fi realizat”, a declarat prim-ministruL duminică, într-o conferință de presă susținută la finalul unei întâlniri cu reprezentanții oamenilor de afaceri din județul Bistrița Năsăud .

El a afirmat că acest drum va avea profil de autostradă, respectiv patru benzi – câte două pe sens, fără bandă de urgență – și el va fi „o cale de transport care cu siguranță va crește atractivitatea Bistriței”.

Premierul a precizat și că executivul va susține conectarea la rețeaua de gaze naturale despre care a spus că „nu este un lux” și că aceasta va fi una dintre prioritățile pentru județul Bistrița Năsăud.

viewscnt
Afla mai multe despre
drum expres
baia mare suceava