Președintele american, Joe Biden, a fost din nou testat pozitiv pentru coronavirus, la doar câteva zile după ce ultimul test a ieșit negativ, transmite CNN.
Biden nu a experimentat "nicio reapariție a simptomelor și continuă să se simtă destul de bine" și, ca urmare, nu va relua tratamentul, a precizat Casa Albă, scrie News.ro.

Medicul prezidențial dr. Kevin O'Connor a precizat că președintele a fost testat negativ marți seară, miercuri dimineață, joi dimineață și vineri dimineață, înainte de a fi testat pozitiv sâmbătă dimineață.
"Cu toate acestea, având în vedere testul său pozitiv la antigeni, el va reîncepe procedurile stricte de izolare", a precizat medicul.

Doar în urmă cu câteva zile președintele a ieșit din izolare, în urma unui test negativ pentru coronavirus. El a stat în izolare timp de cinci zile.
Joe Biden a precizat că a avut simptome ușoare și a făcut apel la vaccinare.