Iohannis transmite că este nemulțumit că nu a fost consultat sau măcar informat de decizia Guvernului de a semna pentru mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Medicul lui Netanyahu, numit consilier la Dăncilă

Iohannis transmite că este nemulțumit că nu a fost consultat sau măcar informat de decizia Guvernului de a semna pentru mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Medicul lui Netanyahu, numit consilier la Dăncilă
scris 20 apr 2018

Președintele Klaus Iohannis transmite că este nemulțumit că nu a fost consultat sau măcar informat de decizia Guvernului de a semna memorandumul prin care decide mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, arătând că un astfel de demers nu poate fi efectuat decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecințele și implicațiile politice externe ale acestuia.

Cu puțin înainte de semnarea memorandumului, premierul Viorica Dăncilă l-a numit pe Herman Berkovits, medicul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu, drept consilierul său onorific. Berkovits s-a poziționat public pentru mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Urmărește-ne și pe Google News

Iohannis consideră că inițiativa Guvernului României poate reprezenta, eventual, cel mult începutul unui proces de evaluare în materie, care poate fi finalizat doar în momentul încheierii negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală. Acest statut poate fi stabilit numai în urma încheierii unui acord direct și final între părți.

"Președintele, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, reiterează faptul că poziția constantă a țării noastre în ceea ce privește Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată. Președintele Klaus Iohannis subliniază, din nou, necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state”, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților.

Președintele României reafirmă faptul că poziția țării noastre față de statutul orașului Ierusalim rămâne conformă cu cea stabilită prin rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU și Adunării Generale ONU în materie", transmite Președinția.

Administrația Prezidențială reamintește faptul că există o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită, printre altele, statelor membre ONU să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant.

Ținând cont de toate aceste aspecte, președintele Klaus Iohannis îndeamnă toți factorii guvernamentali și politici la responsabilitate și discernământ în ceea ce privește deciziile majore de politică externă ale României, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranței naționale și a cetățenilor români. În acest sens, o astfel de decizie trebuie luată numai după consultarea și cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale, decizia finală aparținând, din punct de vedere constituțional, Președintelui României.

Ieri seara, președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat la Antena 3 că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are “o valoare foarte mare pentru administrația americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

“Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puțin important. Are valoare simbolică uriașă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influență nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relații speciale de foarte mulți ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administrația americană”, a spus Liviu Dragnea.

El mai afirmă că România este al doilea stat care face acest gest după SUA, iar decizia va aduce beneficii României.

FOTO Guvernul aprobă renovarea stadionului Rapid pentru Campionatul European. Lucrările vor costa 26 milioane euro și vor dura 21 de luni. Cum va arăta noua arenă CITEȘTE ȘI FOTO Guvernul aprobă renovarea stadionului Rapid pentru Campionatul European. Lucrările vor costa 26 milioane euro și vor dura 21 de luni. Cum va arăta noua arenă

“Suntem practic a doua țară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate și cred că va aduce niște beneficii pe termen și scurt, mediu și lung pentru România. Trebuie să folosim această șansă uriașă”, potrivit acestuia.

Conform news.ro, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a refuzat miercuri să comenteze informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Guvernul a decis mutarea ambasadei la Ierusalim. ”Eu nu am văzut un memorandum de acest gen și nu am de făcut niciun comentariu pe acest subiect”, a răspuns Nelu Barbu după ședința Guvernului de miercuri.

În decembrie, președintele american Donald Trump a anunțat că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel, relatează agențiile internaționale de presă.

viewscnt
Afla mai multe despre
israel
ambasada