Iohannis a anunțat că a promulgat bugetul pe acest an, după ce Grindeanu a reclamat întârzierea: vreau responsabilitate, responsabilitate, responsabilitate!

Iohannis a anunțat că a promulgat bugetul pe acest an, după ce Grindeanu a reclamat întârzierea: vreau responsabilitate, responsabilitate, responsabilitate!
scris 16 feb 2017

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a promulgat bugetul pe acest an deși își menține opinia că proiecția este supraevaluată, și a avut un mesaj la adresa Guvernului, pe care l-a repetat: responsabilitate, responsabilitate, responsabilitate.

Tot astăzi, premierul Sorin Grindeanu reclama faptul că șeful statului întârzie promulgarea bugetului și arăta că instituțiile publice sunt astfel afectate.

Urmărește-ne și pe Google News

În ședința de astăzi a Guvernului, Grindeanu deplângea faptul că instituțiile trebuie să funcționeze cu un buget limitat, calculat strict, conform procedurii legale în lipsa unui nou buget aprobat, pe baza cheltuielilor efectuate în urmă cu un an.

”Vreau să vă mulțumesc pentru faptul că vă continuați activitatea, deși bugetul întârzie în a fi promulgat. Din păcate, faptul că dumneavoastră și noi am reușit în timp record să venim cu un buget care să țină cont de programul nostru de guvernare, de toate măsurile pe care noi le-am angajat să le punem în practică, iată că toată această muncă este întârziată. Mai mult decât atât, acele măsuri noi pe care le-am luat și pe care le aveam în programul de guvernare sunt puse, datorită nepromulgării bugetului însă, sub semnul întrebării. Noi ne-am făcut treaba, am adoptat actele legislative necesare, am prevăzut banii în buget pe toate aceste măsuri”, le-a spus Grindeanu miniștrilor la începutul ședinței de guvern.

El a precizat că această întârziere a promulgării bugetului ”se duce în lanț” nu doar către ministere, ci și către autoritățile județene, autoritățile locale.

VIDEO&FOTO Iohannis a ieșit din Palatul Cotroceni pentru a discuta cu persoanele care protestau, în ninsoare, împotriva sa, retrăgându-se însă după 3 minute CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Iohannis a ieșit din Palatul Cotroceni pentru a discuta cu persoanele care protestau, în ninsoare, împotriva sa, retrăgându-se însă după 3 minute

Într-o declarație susținută astăzi, Klaus Iohannis și-a exprimat rezervele față de un buget cu venituri supraapreciate, vorbind de o ”abordarea hiperoptimistă” a bugetului

”Este o creștere de 14% fără să fie vreo explicație cum se ajunge la această creștere fenomenală pentru bugetul general consolidat. Se confirmă că există prevăzute credite de angajament de o sumă nemaivăzută, de peste 50 de miliarde”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a explicat că decizia promulgării a fost luată pentru că România are nevoie de un buget aprobat.

”Am promulgat atât bugetul, cât și bugetul asigurărilor sociale. Țara are nevoie de buget și guvernul care s-a angajat să execute acest buget are acum posibilitatea să dovedească cum va face acest lucru. Pentru Guvern am un mesaj simplu; în cursul acestui execițiu bugetar cer Guvernului trei lucruri: responsabilitate, responsabilitate, responsabilitate", a spus șeful statului. 

viewscnt
Afla mai multe despre
iohannis