Inspectorii Guvernului au început să îl verifice pe Arafat. Reacția Departamentului condus de acesta

Inspectorii Guvernului au început să îl verifice pe Arafat. Reacția Departamentului condus de acesta
scris 7 iun 2016

Departamentul pentru Situații de Urgență, condus de Raed Arafat, este verificat de Corpul de Control al premierului Dacian Cioloș, inspectorii urmărind să afle inclusiv modul în care structura își îndeplinește atribuțiile de coordonare la nivel național a operațiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. Este astfel verificat modul în care sunt asigurate și coordonate resursele umane, materiale, financiare și de altă natură legate inclusiv de primul ajutor calificat și asistența medicală de urgență în cadrul unităților și compartimentelor de primire a urgențelor (UPU/CPU) până la internarea în spital.

Este verificat și modul în care Departamentul lui Arafat își îndeplinește atribuțiile privind coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a celor Salvamont.

Urmărește-ne și pe Google News

Inspectorii Guvernului verifică, de asemenea, modul în care sunt respectate dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea departamentului, îndeplinirea atribuțiilor legale privind monitorizarea activităților operative ale structurilor aflate în coordonare.

Surse din Departamentul pentru Situații de Urgență au declarat pentru Profit.ro că acțiunea de control ar urma să fie derulată până în octombrie, la acest moment fiind adunate diferite documente.

Patronii închid cluburi pentru a împiedica controalele pompierilor. Arafat cere discotecilor angajați care să numere clienții CITEȘTE ȘI Patronii închid cluburi pentru a împiedica controalele pompierilor. Arafat cere discotecilor angajați care să numere clienții

În luna martie, între Corpul de Control al prim-ministrului și Departamentul pentru Situații de Urgență au fost unele divergențe generate de conținutul diferit al rapoartelor efectuate de fiecare structură în cazul incendiului de la clubul Colectiv. La acel moment a fost vehiculată ideea că Raed Arafat ar putea fi demis, lucru care nu s-a întâmplat.

Arafat conduce Departamentul pentru Situații de Urgență din ianuarie 2014, numit atunci de premierul Victor Ponta, după ce anterior a fost secretar de stat în Ministerul de Interne (2012-2014), ministru interimar al Sănătății (octombrie-decembrie 2012) și subsecretar de stat în Ministerul Sănătății (august 2007 - ianuarie 2012  și februarie 2012 – octombrie 2012).

viewscnt
Afla mai multe despre
inspectori
arafat
urgenta
ciolos