Inspectorii Guvernului anunță nereguli la Agenția Națională pentru Resurse Minerale

Inspectorii Guvernului anunță nereguli la Agenția Națională pentru Resurse Minerale
scris 3 iul 2020

Corpul de control al prim-ministrului a finalizat o acțiune de control la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 – 31 octombrie 2019, în urma căreia a găsit mai multe nereguli, între care faptul că agenția a prejudiciat bugetul de stat prin încasarea unor redevențe și taxe mai mici de la companii decât ar fi trebuit, potrivit legii, a efectuat în teren controale doar parțial, conducerea ANRM fiind acuzată totodată și de incoerență la nivelul actelor decizionale și de posibile conflicte de interese.

”Corpul de control al prim-ministrului a finalizat o acțiune de control la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 – 31 octombrie 2019. Obiectivele controlului au constat în verificarea respectării prevederilor legale privitoare la organizarea și funcționarea ANRM, la activitatea de emitere a avizelor, a licențelor de concesiune minieră și a permiselor de exploatare, la modul privind stabilirea și încasarea redevențelor, taxelor și tarifelor, precum și la cel aferent atribuirii și derulării contractelor la nivelul entității”, se arată într-un comunicat al corpului de control.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Fiat Chrysler a prezentat Dodge Durango Hellcat ca fiind ”cel mai puternic SUV din istorie” CITEȘTE ȘI VIDEO Fiat Chrysler a prezentat Dodge Durango Hellcat ca fiind ”cel mai puternic SUV din istorie”

Astfel, în urma desfășurării acțiunii de control au fost identificate o serie de deficiențe/nereguli, în ceea ce privește activitatea de emitere/ retragere a avizelor, licențelor de concesiune minieră și a permiselor de exploatare; evidența redevențelor și taxelor miniere datorate și achitate de către titularii de licențe petroliere, respectiv de titularii de licențe/permise miniere; determinarea și încasarea unei redevențe, reprezentând o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operațiuni petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decât Sistemul național de transport al petrolului, precum și din operațiunile petroliere efectuate prin terminale petroliere, altele decât cele aflate în proprietate publică a statului, având consecințe în ceea ce privește prejudicierea bugetului de stat, scrie News.ro.

Corpul de control acuză și ”o evidentă incoerență” la nivelul actelor decizionale ale agenției, coroborate cu posibile conflicte de interese, cu consecințe privind gestionarea resurselor umane și financiare.

Nereguli s-au găsit și în organizarea și funcționarea Compartimentelor de Inspecție Teritorială, cu consecințe directe în ceea ce privește controlul activității titularilor de licențe petroliere și de licențe/permise miniere.

”S-a evidențiat un mod neunitar privind calculul taxei pentru activitatea de explorare în cazul agenților economici care desfășoară activitatea de exploatare experimentală, precum și faptul că, reprezentanții ANRM nu și-au îndeplinit atribuțiile privind verificarea datelor pe baza cărora operatorii economici calculează, plătesc și raportează taxa analizată anterior, ceea ce a condus la plata unor taxe diminuate față de cele datorate potrivit legii. În acest sens exemplificăm faptul că, dintr-un eșantion de 13 operatori economici, 9 dintre aceștia au aplicat un mod eronat de calcul care a generat plata unor sume mult reduse față de cele calculate cu respectarea prevederilor legale”, arată corpul de control.

Referitor la constatarea și sancționarea contravențiilor în domeniul activităților miniere și petroliere, a reieșit că numărul acțiunilor de control efectuate, la nivelul ANRM, au acoperit doar parțial supravegherea/controlul obiectivelor (perimetrelor) în care se desfășoară operațiuni miniere/petroliere.

”A rezultat că ANRM, în actuala structură organizatorică a CIT-urilor (Compartimentelor de Inspecție Teritorială, n.r.), nu are capacitatea de a exercita atribuțiile de control/supraveghere privind respectarea de către titulari a prevederilor licențelor miniere/acordurilor petroliere și de gestionare a evidențelor cu privire la sancțiunile contravenționale aplicate, implicit urmărirea punerii în executare a acestora”, arată raportul.

În perioada analizată (2017-2019), la nivelul ANRM, au fost aprobate un număr de 1.854 de premise de exploatare. Din analiza documentelor, s-au evidențiat disfuncționalități cu privire la modul de emitere a unor permise de exploatare, astfel că ANRM a acordat unui operator economic două permise de exploatare (din care unul a fost eliberat și înregistrat în două variante, deși ambele vizau același obiect) cu nerespectarea legii, în sensul că nu a fost obținut avizul privind protecția mediului.

Mai mult, cu ocazia unor controale de specialitate efectuate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu și de organele de poliție, s-a constatat că agentul economic executa lucrări de exploatare, fără a deține acest drept, justificându-și activitatea prin prezentarea actului eliberat de către ANRM, cu titlu de permis de exploatare.

”Această situație de fapt nu s-a regăsit ca fiind constatată și de reprezentanții ANRM, ceea ce relevă faptul că aceștia și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile legale privind efectuarea verificărilor în teren”, precizează Corpul de control.

Pe de altă parte, societatea figura în evidențele ANRM cu restanțe privind redevența datorată cu privire la care reprezentanții agenției nu au întreprins demersuri pentru recuperarea acesteia.

Au fost identificate situațiiîn care permisele de exploatare au fost acordate cu încălcarea prevederilor art. 15 din Ordinul ANRM nr. 94/30.04.2009, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că, cererile depuse de operatorii economici au fost soluționate cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile, acesta fiind depășit cu până la 181 de zile.

Din numărul total de 446 licențe de concesiune pentru exploatare/dare în administrare pentru exploatare care nu erau intrate în vigoare, titularii a 97 de licențe desfășurau activitatea de exploatare a resurselor pe baza de permis de exploatare, în temeiul art. 28 alin. (1) și alin. (2), sau al art. 17 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru care datorau taxa aferentă activității miniere. Pentru celelalte 349 de licențe care nu au intrat în vigoare, titularii acestora nu aveau obligația legală de plată a taxei pentru activitatea de exploatare minieră, aceasta urmând a fi datorată ulterior aprobării licenței prin hotărâre de Guvern.

”Teoretic, titularii acestor licențe nu desfășoară activități de exploatare minieră și, în consecință, nu plătesc taxele și redevențele aferente licențelor. Prin urmare, rezultă în mod evident necesitatea ca ANRM să depună diligențe în cadrul procesului de întocmire a proiectelor de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea licențelor de concesiune pentru exploatare/dare în administrare pentru exploatare, încheiate la nivelul agenției, astfel încât acestea să genereze în sarcina titularilor obligații de plată (taxe pentru activitatea minieră și redevențe pentru resursele miniere exploatate) și, implicit, încasarea cuantumului acestora la bugetul de stat”, se arată în raport.

ANRM funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, printr-un consilier de stat, fiind autoritatea competentă abilitată să aplice dispozițiile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare.

ANRM este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului Guvernului României, iar finanțarea acesteia se realizează, integral, de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, președintele agenției având calitatea de ordonator terțiar de credite.

Raportul privind controlul efectuat la Agenția Națională pentru Resurse Minerale a fost finalizat la data de 24 iunie 2020 și transmis, spre valorificare/informare către premier, Secretariatul General al Guvernului, Curtea de Conturi a României, Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională de Integritate, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, precum și către unitatea de parchet competentă.

La 9 ianuarie 2018, a fost finalizată o altă acțiune de control efectuată la ANRM, ce a vizat perioada 2013 – 2017, ocazie cu care s-au reliefat o serie de deficiențe, cu privire la care reprezentanții agenției nu au întreprins demersuri în vederea remedierii, astfel că acestea s-au perpetuat, fiind constatate și pe parcursul verificărilor finalizate în anul 2020.

Totodată, echipa de control a formulat o serie de propuneri și recomandări cu privire la îmbunătățirea activității ANRM.

”În scopul evitării unor situații care pot genera conflicte de interese, ANRM ar trebui să evite, în viitor, încheierea de contracte de închiriere cu operatori economici care desfășoară activități incidente sferei de competență a agenției. Reorganizarea ANRM în scopul întăririi capacității administrative prin suplimentarea numărului de personal, cu preponderență de la nivelul DGISTAMOP și a structurii juridice. Verificarea tuturor operatorilor economici, titulari ai licențelor neaprobate prin hotărâre de Guvern, în scopul stabilirii cu exactitate a situației faptice privind ne/efectuarea activităților de exploatare minieră”, arată recomandările corpului de control.

Acesta propune și actualizarea Cadastrului minier, Cărții miniere și Cărții petroliere în conformitate cu prevederile art. 2 lit. n) din HG nr. 1419/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Corpul de control mai cere ANRM să aplice măsurile legale, în mod operativ, privind suspendarea/anularea licențelor acordate operatorilor economici care nu își îndeplinesc, la timp, obligațiile de plată sau care nu mai îndeplinesc criteriile de capactitate tehnică și financiară necesară executării activității miniere.

viewscnt
Afla mai multe despre
corpul de control al prim-ministrului
agenția națională pentru resurse minerale