Compania de construcții Tel Drum, judecată într-un dosar penal și intrată recent în insolvență la cererea proprie, a obținut de la Tribunalul Teleorman o ordonanță care obligă primăria comunei Saelele din județul Teleorman să-i plătească în termen de 30 de zile o datorie restantă în sumă de peste 941.000 lei, în caz contrar urmând să-i fie impuse penalități de întâziere de 0,15% pe zi.
Potrivit informațiilor publice disponibile, primăria Saelele a încheiat în 2012 un contract cu Tel Drum de aproape 4 milioane lei pentru lucrări de construire a unei rețele de canalizare și a unei stații de epurare a apelor uzate în localitate.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Liviu Dragnea, al cărui nume a fost asociat frecvent cu Tel Drum, inclusiv de către DNA, el negând de fiecare dată orice legătură cu compania, s-a născut în comuna Grația din Teleorman și a copilărit în comuna Saelele din același județ.
Suma de peste 941.000 lei pe care comuna Saelele este obligată acum să o plătească Tel Drum în urma deciziei Tribunalului Teleorman reprezintă 84% din veniturile proprii înregistrate de comună în 2016, cifrate la circa 1,119 milioane lei.
Pe de altă parte, potrivit datelor centralizate și publicate de Direcția pentru Politici Bugetare și Fiscale Locale din Ministerul Dezvoltării, veniturile totale ale comunei Saelele s-au ridicat în 2016 la nu mai puțin de 18,4 milioane lei, din care însă peste 76% (14,088 milioane lei) au reprezentat "sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări", confirm clasificației oficiale. Ceea ce este atipic pentru o localitate cu doar circa 2.200 de locuitori, potrivit datelor INS din ianuarie 2017.
Sursă: Direcția pentru Politici Bugetare și Fiscale Locale din Ministerul Dezvoltării
Prin comparație, la nivelul întregului județ Teleorman, veniturile din 2016 din această sursă s-au ridicat la 42,2 milioane lei, din care 17,49 milioane lei aferenți Consiliului Județean. În documentele publice, în dreptul comunei Saelele apare un singur proiect finanțat din fonduri UE, respectiv un cămin pentru vârstnici, investiție de 2,5 milioane lei, demarată în 2014.
La fel de atipic este că, din totalul cheltuielilor din 2016 ale comunei Saelele, de 20,17 milioane lei, un procent de 72%, adică 14,51 milioane lei, a reprezentat "operațiuni financiare", fără alte precizări.
În august 2016, Liviu Dragnea a participat la inaugurarea căminului pentru persoane în vârstă din comună menționat mai sus, realizat cu fonduri UE, și a asistat la meciul de fotbal din finala Cupei Teleormanului între Voința Saelele și Rapid Buzescu, primind și o diplomă de excelență pentru ”implicarea în dezvoltarea comunei Saelele și contribuția adusă la creșterea nivelului calitativ al fotbalului din județul Teleorman”. De altfel, potrivit GSP.ro, proprietarul în acte al clubului de fotbal Voința Saelele era, cel puțin la acea dată, șoferul lui Dragnea, Mădălin Ioniță, iar finanțator - fiul președintelui Camerei Deputaților, Valentin Dragnea.
Sursă: termene.ro
Tel Drum a intrat în insolvență la cererea proprie pe 29 ianuarie, iar administrator judiciar provizoriu a fost declarată, la propunerea companiei debitoare, Casa de Insolvență Transilvania Filiala Ilfov. Totodată, instanța de judecată admisese anterior solicitarea DNA privind instituirea pentru 60 de zile a interdicției inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare a societății Tel Drum. Procurorii DNA au motivat că Tel Drum a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvență, ceea ce produce riscul de lichidare și radiere în termen scurt a societății, astfel încât aceasta nu va mai putea fi trasă la răspundere.
Dosarul cu solicitarea de insolvență a Tel Drum a fost înregistrat în 17 ianuarie, la Tribunalul Teleorman, în aceeași zi în care DNA a extins urmărirea penală în cazul Tel Drum, în dosarul în care este cercetat și Liviu Dragnea, și a instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale firmei, precum și asupra sumelor de bani ce urmează a-i fi virate."Luarea măsurilor asiguratorii a pus societatea în imposibilitate de a-și onora obligațiile contractuale și plățile", a declarat atunci, pentru Profit.ro, avocatul companiei.
Termenul limită de depunere de către creditorii Tel Drum a cererilor de înscriere la masa credală este 15 martie. Ulterior, acestea vor fi verificate și se va întocmi tabelul lor preliminar până pe 4 aprilie. Termenul de definitivare a tabelului este 27 aprilie. De asemenea, pe 6 aprilie a fost programată prima adunare a creditorilor.
Între timp, pe 12 martie a fost convocată AGA Tel Drum, la care va fi desemnat administratorul special al societății și se va stabili remunerația acestuia. Ședința AGA va avea loc la ora 14 în clădirea de birouri Green Court din strada Gara Herăstrău nr. 4, etaj 3, sector 2, București. Inițial, convocarea era adresată acționarilor înregistrați în Registrul Acționarilor societății la sfârșitul zilei de 04.11.2016, însă ulterior administratorul judiciar a revenit cu o erată, astfel că data de referință corectă este 9.03.2018.
Sursă: termene.ro