”Cu profundă durere în suflet, anunțăm stingerea din viata a celui care a fost pentru noi pilon de demnitate, curaj si iubire - soț, tată, bunic, prieten ILIE ILAȘCU – un om a carui verticalitate nu a putut fi niciodată clintită. Pentru familie și pentru toți cei care l-au cunoscut, Ilie Ilașcu rămâne o amintire luminoasă, un om care a iubit sincer, a luptat cu demnitate, un patriot adevărat. Moștenirea lui rămâne în inimile noastre, ca o lecție de curaj și demnitate rar întâlnită”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a lui Ilie Ilașcu.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la capela bisericii Sfânta Sofia din Calea Floreasca nr. 216, incepând de marți, orele 14.00, până joi, scrie News.ro
Ilie Ilașcu, în vârstă de 73 de ani, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova și senator român în două legislaturi.
A susținut unirea României cu Basarabia, fiind fondatorul Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia. A fost inițial condamnat la moarte, pentru ca ulterior să fie deținut politic, stând nouă ani în închisoare, la Tiraspol.
În anul 2001 a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României”. În 2017, el a primit titlul de cetățean de onoare al Capitalei.














