Guvernul propune o nouă soluție pentru Institutul Cantacuzino: Va deveni unitate militară, prin preluarea de către Ministerul Apărării

Guvernul propune o nouă soluție pentru Institutul Cantacuzino: Va deveni unitate militară, prin preluarea de către Ministerul Apărării
scris 23 aug 2017

Premierul Mihai Tudose a cerut miniștrilor Sănătății și Apărării ca în cel mult o lună să transfere Institutul Cantacuzino în subordinea Ministerului Apărării, considerând că astfel poate fi reluată activitatea de producere a vaccinurilor de către Institut.

Institutul Cantacuzino producea până în 2010 vaccinul gripal sezonier, dar Agenția Națională a Medicamentelor a ridicat autorizațiile de fabricație pentru toate liniile de producție, ca urmare a nerespectării angajamentului de reabilitare a acestora.

Institutul a funcționat din 2014 în subordinea Ministeruluui Educației, iar din decembrie 2016 a revenit la Ministerul Sănătății, fără ca niciunul din aceste ministere să reușească reluarea producției de vaccin.

„Domnule ministru Bodog, vă rog ca împreună cu domnul ministru Țuțuianu, în maxim o lună, Institutul Cantacuzino să devină pare componentă a Ministerului Apărării, fiindcă, cu demersurile specialiștilor de acolo ne-am lămurit. Poate o mână mai de fire, mai militarizat un pic poate să aibă în sfârșit rezultate”, a crerut, miercuri, premierul Tudose l-a începutul ședinței Executivului.

CONFIRMARE Dragnea anunță că Guvernul va înființa o Casă de Comerț CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Dragnea anunță că Guvernul va înființa o Casă de Comerț

În subordinea Ministerului Apărării funcționează o serie de unități medicale, iar ministrul de resort susține că specialiștii din armată ar putea veni cu soluții pentru reluarea activității Institutului.

„Dacă e sarcină o preluăm, am și gândit cum ar putea fi organizat și am făcut și o evaluare prealabilă cu specialiștii din cadrul Ministerului Apărării - direcția medicală. Nu am toate datele ca să mă pronunț acum, eu vă propun ca împreună cu domnul ministru Bodog, pe baza materialului de control pe care dânsul l-a făcut, în două săptămâni de zile, maxim trei, să venim cu un proiect de act normativ prin care să-l preluăm și să-l transformăm în unitate militară, cu conducere militară și cu angajați care răspund criteriilor profesionale necesare unui asemenea institut. E o chestiune delicată, dar ne-o asumăm”, a declarat ministrul Țuțuianu.

Premierul Mihai Tudose îi ceruse anterior ministrului Sănătății o soluție pentru ca Institutul Cantacuzino să redivină funcțional.

Urmărește-ne și pe Google News

”Propunerea pe baza căreia să avem și noi în țara asta o fabrică de vaccinuri ale noastre (...) dacă se poate”, afirma atunci premierul.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
cantacuzino
vacccin
gripa
aparare
sanatate
unitate
militar
guvern
tudose