Guvernul acuză fostul Minister al Dezvoltării că, în mandatul lui Dragnea, a limitat ilegal controalele în construcții

Guvernul acuză fostul Minister al Dezvoltării că, în mandatul lui Dragnea, a limitat ilegal controalele în construcții

Sursa foto: Profit.ro / Laszlo Raduly

scris 8 mar 2016

Guvernul acuză fostul Minister al Dezvoltării și Administrației că, în mandatul lui Liviu Dragnea, a limitat, prin încălcarea legii, rolul statului în verificarea calității unei lucrări. Încălcarea legii a fost posibilă printr-un ordin pe care Dragnea nu l-a semnat, secretarul general adjunct fiind cel care și-a pus numele pe document.

Ca efect al acestei constatări, Guvernul ia în calcul transformarea Inspectoratului pentru Stat în Construcții într-o agenție independentă, subordonată Biroului Prim-Ministrului sau Secretariatului General al Guvernului, așa cum au recomandat încă din 2012 experții Băncii Mondiale. La acel moment, Banca Mondială a atenționat că există un posibil conflict de interese în cazul inspectoratului, ca urmare a faptului că se află în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, mai exact a unei autorități care implementează în mod direct programe de lucrări.

Urmărește-ne și pe Google News

Concret, se consideră că, începând cu anul 2014, ca urmare a unor dispoziții ale inspectorului general al Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și ca urmare a emiterii de către ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a Ordinului nr. 1370/2014, participarea la toate fazele determinante a reprezentanților inspectoratelor în construcții nu a mai fost obligatorie, ceea ce contravine flagrant prevederilor OG 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții. Se consideră și că ordinul a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât prevederile acestuia, referitoare la posibilitatea neparticipării reprezentanților inspectoratelor în construcții la toate fazele determinante, contravin prevederilor Ordonanței Guvernului 63/2001, în vigoare la data emiterii ordinului, respectiv ale unui act normativ ierarhic superior.

Prin fază determinantă se înțelege stadiul fizic la care o lucrare de construcții, odată ajunsă, nu mai poate continua fără acceptul scris al beneficiarului, proiectantului și executantului. Prin acest ordin, inspectorii în construcții nu au mai avut obligația de a inspecta, pe parcursul execuției, dacă sunt îndeplinite condițiile tehnice și de a autoriza continuarea lucrării.

Conform verificărilor Profit.ro, ordinul respectiv. emis în vara anului 2014, nu a fost însă semnat de către Liviu Dragnea, atunci vicepremier și ministru al Dezvoltării, pentru acesta semnând secretarul general adjunct al ministerului, Mihaela Dincă.

Mihaela Dincă a lucrat anterior ca director al Direcției Juridice, Resurse Umane și Achiziții Publice în Ministerul Turismului, în perioada în care instituția era condusă de Elena Udrea. După ce Udrea a fost numită, prin comasarea a două portofolii, ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Mihaela Dincă a fost numită secretar general adjunct al ministerului, post pe care l-a păstrat și după instalarea la putere a Guvernului Ponta și preluarea conducerii ministerului de către Liviu Dragnea.

La rândul său, Paul Racoviță a fost demis de la conducerea Inspectoratului de Stat în Construcții în primăvara anului 2015, prin decizie a premierului de atunci, Victor Ponta, la propunerea lui Dragnea.

Situație aparent hilară: Celebrul constructor de drumuri Tel Drum se apucă de vânătoare CITEȘTE ȘI Situație aparent hilară: Celebrul constructor de drumuri Tel Drum se apucă de vânătoare

Simultan cu această concluzie, a fost descoperit și un număr mic de amenzi aplicate de către inspectori în comparație cu numărul de acțiuni de control raportat, ceea ce se traduce inclusiv prin neîncasarea unor venituri la buget, prejudiciul astfel rezultat ridicându-se până la 1,1 milioane de lei. În unele cazuri, deși prin sesizările primite au fost reclamate aspecte majore de încălcare a normelor legale privind construirea unor imobile, reprezentanții Inspectoratului Regional în Construcții București - Ilfov au declinat competența de soluționare către autoritățile locale, iar în alte situații în care au fost reclamate probleme minore, precum modificări interioare ale imobilelor fără afectarea structurii de rezistență a clădirii, au efectuat verificări și au aplicat în mod eronat amenzi pentru executarea de lucrări fără autorizație de construire.

Inspectorii nu au mai informat nici Ministerul Turismului despre construcția, în anumite zone, a unor imobile cu destinație turistică, fără autorizație de construire sau cu nerespectarea condițiilor din aviz. Un exemplu în acest caz este cel al inspectorilor din Prahova care, deși au identificat 22 de imobile cu destinație turistică construite, fără autorizație de construire, în zone turistice precum orașul Sinaia, cota 1.400 și cota 2.000, orașul Bușteni, zona Piatra Arsă sau localitatea Cheia, au omis să înștiințeze ministerul, pentru desființarea acestora.

În structurile Inspectoratului de Stat în Construcții nu există nici evidențe precise și complete privind sumele încasate din cotele de 0,1% și 0,7, datorate de către investitori sau proprietari, bugetul pierzând în decurs de 4 ani, 2010-2014, cel puțin 21,8 milioane de lei din această sursă.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
dragnea
isc
constructii