Prim-vicepreședintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, afirmă că nu l-a turnat pe Liviu Dragnea la Direcția Națională Anticorupție în dosarul în care fostul lider social-democrat este cercetat pentru trafic de influență în contextul vizitei făcute în SUA, precizând că a fost audiat de două ori de procurori și că nu are acorduri de confidențialitate.
Grindeanu a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima TV, dacă l-a turnat pe Liviu Dragnea la DNA.
“Văd că există această abordare prietenească sau încercare de a mă lipi a unora de acest dosar. Eu am fost audiat, am spus public acest lucru în calitate de martor de două ori, nu am acorduri de confidențialitate. Verificați dosarul, a fost trimis în instanță și apar declarațiile mele. Sunt convins că adevărul va ieși la iveală în instanță. Sunt lucruri probabil pe care nu le știu, dar în mod sigur în instanță aceste lucruri vor ieși la iveală. În rest, declarația mea spune adevărul despre ceea ce știu din acest punct de vedere și despre ceea ce m-au întrebat atunci când am fost audiat și nu am nimic de ascuns din acest punct de vedere”, a afirmat prim-vicepreședintele PSD, citat de News.ro.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ministrul Muncii, mesaj pentru cine vrea punte de minivacanță între weekend și 1 Iunie: Să își ia o zi de concediuEl a explicat și cum a aflat despre vizita în SUA.
“Am avut o întâlnire după programul de lucru seara cu domnul Dragnea și mai erau ceva colegi, în care m-a informat despre două invitații pe care le primise și că ar dori să meargă și că ar dori să îl însoțesc. Nu am mers în aceeași zi, domnul Dragnea a plecat mai repede cu o zi sau două. Am avut atunci o misiune, aceea de a se plăti costurile legate de transport, cazare la Washington, eu nu vroiam să plătesc de la Guvern. Era o invitație din partea comitetului de organizare, a unui vicepreședinte, adică semioficială. Am avut această mențiune de a fi plătite cel puțin cheltuielile care mă privesc de la partid, fiind membru de partid, ceea ce s-a și întâmplat. (…) Cred că la fel a fost și la Liviu Dragnea”, a menționat Grindeanu.
Întrebat dacă el crede că apărea în rechizitoriul DNA în cazul în care acele cheltuieli ar fi fost plătite de către Guvern, Grindeanu a răspuns: “Habar n-am. Nici nu am o experiență juridică, cert e că așa au stat lucrurile și după aceea s-a intrat într-un program, să spunem, oficial. Eu am beneficiat de Secret Service acolo”.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT New York Post: Fiul președintelui SUA i l-a recomandat ca avocat lui Puiu Popoviciu pe fostul șef FBI, după ce acesta a donat 100.000 de dolari unei fundații a familiei BidenSorin Grindeanu a mai fost întrebat dacă Liviu Dragnea i-a transmis că trebuie să întoarcă spre amicii săi americani contracte de miliarde de euro în domeniul apărării.
“Niciodată și asta face parte inclusiv din declarația pe care am dat-o și care e publică în acest moment. Ca premier, ca ministru, ca președinte de consiliu județean, ca primar, vin zilnic companii multinaționale private care vor să îți spună cât de buni sunt ei versus alții dar asta nu înseamnă că treci pe lângă lege și nu aplici legea achizițiilor publice, achizițiilor în domeniul militar. E un lucru normal ca toate aceste companii să își prezinte cât de bune sunt. Îmi aduc aminte la vizita pe care am efectuat-o în Israel când m-am întâlnit cu primul ministru Netanyahu, la hotel, jos, unde eram cazați, făcuseră un fel de expoziție cu tehnică militară tot pentru noi. E un lucru normal. Dar nu mi-a cerut niciodată. (…) A fost primul an în 2017 când România a fost primul buget cel cu care am venit în ianuarie 2017 în Parlament, care a avut prevăzut 2% pentru Armată. Atunci s-a început. Am înscris acea întâlnire în tipul de întâlnire de care vă spuneam mai devreme, nu mi-a cerut nimic mai mult”, a explicat Grindeanu.
De asemenea, el a mai fost întrebat dacă i-ar fi dat de înțeles lui Dragnea că acel contract pe care îl viza ar ajunge la firmele unde avea interes.
“Nu s-a discutat concret, cel puțin cu mine așa ceva nu s-a discutat”, a afirmat Sorin Grindeanu.
CITEȘTE ȘI FOTO Ambasada SUA scoate la licitație mașini, mobilier, electrocasnice, echipamente IT, consumabileFostul lider PSD Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul finanțării și organizării vizitei sale în SUA, în 2017, fiind acuzat de trafic de influență și de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite.
Conform G4Media, care citează rechizitoriul DNA, fostul lider PSD Liviu Dragnea și-ar fi traficat influența pe lângă premierul Sorin Grindeanu și reprezentanți ai MAPN și MAI astfel încât compania Circinius Defence LLC să obțină contracte cu Armata României pentru ”sistemul C4I cu capabilități de integrare ISTAR” și pentru un Centru de Analiză a Informațiilor din Surse Deschise (Open-Source intelligence – OSINT) pentru MAPN și MAI.
Compania Circinius Defence LLC este controlată, prin fondul de investiții Broidy Capital Management, de Elliott Broidy, unul dintre fundraiserii și vicepreședinții Comitetului de inaugurare al președintelui SUA, Donald Trump.
Fostul premier Sorin Grindeanu, înlăturat, prin moțiune de cenzură, de la Palatul Victoria de propriul partid, condus de Liviu Dragnea, a fost votat, în 2017, de Parlament, unde Dragnea era șeful Camerei Deputaților, ca președinte al ANCOM. Deși, ca prim-ministru, Grindeanu spunea că a refuzat șefia Autorității de Supraveghere Financiară, propusă de fostul lider PSD Liviu Dragnea în schimbul demisiei, fostul premier a acceptat ulterior numirea la șefia ANCOM, în ciuda divergențelor, declarate atunci, cu conducerea de partid.