Donald Trump îl insultă pe fostul său secretar de stat Rex Tillerson

Donald Trump îl insultă pe fostul său secretar de stat Rex Tillerson
scris 8 dec 2018

Donald Trump, înfuriat de declarațiile prea puțin elogioase ale fostului său secretar de Stat Rex Tillerson, nu s-a pierdut în nuanțe și l-a insultat în mod deschis, vineri, pe cel pe care l-a numit la conducerea diplomației americane, relatează AFP.

Președintele Statelor Unite este cunoscut prin declarațiile sale zeflemitoare la adresa adversarilor și apropiaților săi căzuți în dizgrație, însă acest atac violent la adresa unui om care a ocupat unul dintre posturile centrale ale administrației sale nu are vreun precedent în istoria politică americană modernă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Mike Pompeo face o treabă fantastică, eu sunt foarte mândru de el”, a scris șeful statului pe Twitter.

Guvernul ține de bani: amână cu încă 1 an termenul în care trebuie să restituie donațiile pentru Cumințenia Pământului de Brâncuși. Din peste 1,2 milioane de euro donați, nu au fost restituiți decât 77.300 euro CITEȘTE ȘI Guvernul ține de bani: amână cu încă 1 an termenul în care trebuie să restituie donațiile pentru Cumințenia Pământului de Brâncuși. Din peste 1,2 milioane de euro donați, nu au fost restituiți decât 77.300 euro

”Predecesorul său, Rex Tillerson, nu avea capacitățile mentale necesare. El era prost ca noaptea și ar fi trebuit să mă despart de el mai devreme”, a adăugat Trump.

”Era leneș ca dracu'. Acum altfel stă treaba, (există o stare de) spirit grozavă la (Departamentul de) Stat”, a mai scris președintele american, referindu-se la cel care a fost CEO-ul grupului petrolier ExxonMobil.

Există o diferență uriașă față de tweet-ul prin care anunța nominalizarea celui pe care-l prezenta atunci drept ”unul dintre cei mai mari lideri de întreprindere din lume”.

Șeful diplomației ocupă un post central în cadrul administrației americane - el are în subordine 70.000 de diplomați, funcționari și contractori și conduce 250 de ambasade și consulate în întreaga lume.

”SĂ SPUNĂ TOT?”

Ținta furiei prezidențiale este un interviu acordat CBS de către fostul secretar de Stat care a rămas, după destituirea sa brutală, în martie, extrem de discret.

”Mi-a fost greu, venind din întreprinderea ExxonMobil disciplinată și foarte axată pe urmarea procedurilor, să lucrez pentru un om care este mai degrabă indisciplinat, căruia nu-i place să citească, care nu citește rapoartele, căruia nu-i place să se ducă la detalii și care spune, mai degrabă, «Iată ce cred eu»”, a declarat el.

”Trebuia să-i spun «domnule președinte, înțeleg ceea ce vreți să faceți dumneavoastră, dar nu o puteți face în acest fel - asta încalcă o lege, asta încalcă un tratat». Asta îl contraria mult”, a mai declarat texanul cu o voce spartă.

Încă de pe când lucrau ”împreună”, divergențele în puncte de vedere între cei doi erau notorii, în mai multe dosare-cheie, de la lupta împotriva modificărilor climatice la Iran.

Iar miliardarul republican nu i-a ușurat niciodată sarcina secretarului său de Stat. De la bun început l-a privat de emblematicul dosar israeliano-palestinian, pe care i l-a încredințat ginerelui său, Jared Kushner. Apoi și-a multiplicat deciziile de a se dezangaja de pe scena multilaterală.

La sfârșitul lui 2017, impetuosul președinte l-a mustrat în mod public, un fapt rar, pe șeful diplomației, pentru că a evocat existența unor canale de comunicare vizând să sondeze intențiile Coreei de Nord. ”Își pierde timpul cu negociatul”, a scris el pe Twitter. ”Păstrează-ți energia, Rex, vom face ceea ce a trebuie să facem”.

Totul a luat o turnură mai personală după ce postul de telviziune NBC News a dezvăluit că Tillerson l-a catalogat pe președinte, la finalul unei reuniuni la Pentagon, drept ”debil”.

Acest episod l-a constrâns pe secretarul de Stat să ia cuvântul și să-și afirme susținerea, în mod public, și ”angajamentul în favoarea succesului” locatarului Casei Albe.

Aaron David Miller, un fost diplomat și negociator în mai multe administrații, atât democrate, cât și republicane, apreciază că problema este dacă Rex Tillerson, insultat pe Twitter de către locatarul Casei Albe, ”va începe acum să spună tot”.

”Eu nu l-am întâlnit niciodată, dar mă îndoiesc...”, a adăugat el pe Twitter.

viewscnt
Afla mai multe despre
rex tillerson
rex tillerson