Doar circa 5-7% dintre românii care au plecat în străinătate sunt pregătiți să revină în țară

Doar circa 5-7% dintre românii care au plecat în străinătate sunt pregătiți să revină în țară
scris 5 dec 2016

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a declarat, luni, într-o discuție online cu cetățenii, la inițiativa Ministerului pentru Dialog Civic, că doar circa 5-7% dintre românii care au plecat în străinătate sunt pregătiți să revină în țară, deși studiile făcute indică o dorință "latentă" de reîntoarcere în proporție foarte mare.

”Apropo de intențiile de revenire, sudiile realizate indică o dorință latentă de reîntoarcere în proporție foarte mare, dar proporția celor care doresc să revină este încă mică. Avem undeva estimat că în jur de 5-7% din cei întrebați sunt pregătiți cu adevărat să facă acest pas și dorim să simplificăm pe cât se poate reîntoarcerea”, a declarat ministrul, citat de news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Oficialul a arătat că, pentru a facilita întoarcerea românilor în țară, un ghid de reîntoarcere a fost elaborat de Ministerul de Externe în colaborare ministerele de Interne, Educație, Muncă și Sănătate și care grupează pentru prima dată informația într-un singur loc cu link-uri către alte surse de informație.

Ghidul a fost prezentat AICI de Profit.ro

Românii din străinătate pot plăti online taxele și impozitele. Cum trebuie procedat CITEȘTE ȘI Românii din străinătate pot plăti online taxele și impozitele. Cum trebuie procedat

Pe de altă parte, Ligor a spus că o problemă cu care se confruntă Ministerul de Externe este aceea că doar 18.000 de cetățenii plecați din țară sunt înscriși în Registrul Unic, acest lucru îngreunând intervenția autorităților române în cazul unor situații de criză.

”Din păcate, în acest moment, nu sunt mai mult de 18.000 de cetățeni români înscriși la ambasade și consulate. Este o situație care nu ne bucură deloc pentru că ar fi indicat ca să fie câți mai mulți cetățeni înscriși la ambasade pentru că atunci când există o situație de criză în statul sau orașul respectiv să putem fi în măsură să-i contactăm pe cetățenii români ca să le putem acorda sprijinul necesar. De multe ori, în ultima vreme, ne-am confruntat cu situații dramatice în care ne-a fost greu să știm unde ne sunt cetățenii (...) Dacă nu știm unde sunt cetățenii români, le putem acorda cu mare greutate sprijin și trebuie să improvizăm atunci la momentul respectiv soluții”, a spus Ligor.

viewscnt
Afla mai multe despre
diaspora
romani