Cei mai importanți lideri politici, economici și ai societății civile se reunesc între 20-24 ianuarie la ediția din 2025 a Formului Economic Mondial de la Davos, a cărui agendă va include subiecte precum Ucraina, Gaza, schimbările climatice și inteligența artificială, dar care va fi dominată de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează Deutsche Welle.
Evenimentul din acest an vine în urma unui super an electoral, în care liderii mai multor țări au fost înlăturați de la putere sau au pierdut din voturi, slăbiți de prețurile ridicate și perspectivele economice sumbre, alegătorii preferând partidele și candidații radicali, scrie News.ro.
Creșterea populismului, precum și războiul din Ucraina și situația umanitară din Gaza, regularitatea alarmantă a evenimentelor meteorologice extreme și revoluția inteligenței artificiale (AI), aflată în desfășurare, sunt câteva dintre problemele cheie asupra cărora delegații se vor concentra în timpul celor cinci zile de întâlniri.
”Se întâmplă în cel mai complicat context geopolitic din generații”, a declarat marți președintele WEF Borge Brende, jurnaliștilor.
În orașul alpin elvețian sunt așteptați aproape 3.000 de lideri, inclusiv 60 de șefi de stat și de guverne, din peste 130 de țări.
Printre liderii mondiali care urmează să participe la întâlnire se numără cancelarul german Olaf Scholz, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, vicepremierul chinez Ding Xuexiang, Javier Milei din Argentina, președintele sud-african Cyril Ramaphosa și Muhammad Yunus din Bangladesh.
Discuțiile vor fi dominate de Donald Trump
Donald Trump se va adresa online adunării la doar câteva zile după învestirea sa ca președinte al SUA, pe 20 ianuarie.
Revenirea lui Trump la Casa Albă este așteptată să domine discuțiile de la Davos. De la amenințarea că va impune tarife pentru state prietene și inamice deopotrivă până la afișarea de ambiții expansioniste față de Canada și Groenlanda, Trump i-a lăsat pe investitori, companii și guverne să ghicească ce se va întâmpla.
Factorii de decizie și investitorii încă încearcă să-și dea seama exact cum se vor desfășura războaiele comerciale ale lui Trump și cum ar avea impact asupra economiei.
Se anticipează că potențialele tarife vor afecta și mai mult economii precum Germania și China, care se luptă deja cu o creștere economică negativă și, respectiv, moderată.
Experții avertizează că propunerile ample ale lui Trump, care depășesc cu mult ceea ce a implementat administrația sa anterioară, ar duce la creșterea prețurilor și ar declanșa represalii din partea partenerilor comerciali, provocând un șoc global.
”Dacă te uiți la experiența pe care am avut-o cu prima administrație a lui Trump, comerțul a crescut, investițiile au crescut. Dar există un alt peisaj acum în care am putea vedea mai multe tarife, am putea vedea mai multe relații bazate pe proximitate, prietenie, astfel încât lanțurile de aprovizionare se vor schimba, dar atâta timp cât vedem creșterea comerțului și creșterea globală, puteți privi ca o jumătate de pahar plină sau pe jumătate goală”, a spus Brende.
Ucraina, Gaza și Siria în atenție
Războiul Rusiei în Ucraina, care se apropie acum de trei ani, este din nou unul dintre subiectele cheie de pe ordinea de zi. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa personal la întâlnire.
Trump a promis, în timpul campaniei, că va ajunge la un acord de pace pentru a rezolva conflictul Rusia-Ucraina în prima sa zi de mandat, o cronologie care pare nerealistă.
Chiar și consilierii lui Trump se uită la un calendar de luni de zile pentru a pune capăt războiului.
Fundația Victor Pinchuk din Ucraina va găzdui mai multe evenimente la Casa Ucrainei în acest an, inclusiv proiectul ”Țara ta mai întâi — Câștigă cu noi”.
"Pentru că, dacă Ucraina va cădea, pericolele vor veni rapid asupra ta. Securitatea ta va fi deteriorată, economia, bunăstarea și șansa ta de a trăi viața pe care ți-o dorești vor fi în pericol. În timp ce victoria Ucrainei ar descuraja agresorii la nivel global ", a spus fundația într-un comunicat.
Conflictul armat de stat reprezintă cel mai mare risc în 2025, potrivit unui sondaj anual privind riscurile publicat de WEF miercuri, confruntarea geoeconomică, fiind pericolul plasat pe locul trei, dezvăluind ”un peisaj global tot mai fracturat”.
Siria, situația umanitară din Gaza și potențiala escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu sunt, de asemenea, în atenție în acest an.
La Davos sunt așteptați mai mulți lideri din regiune, printre care președintele israelian Isaac Herzog, prim-ministrul Autorității Naționale Palestiniene Mohammed Mustafa și ministrul sirian de Externe Asaad Hassan Al Shibani.
”Epoca inteligentă”
Cea de-a 55-a reuniune anuală a WEF se reunește cu tema ”Colaborare pentru era inteligentă” – o epocă care este martoră la progrese rapide în tehnologii precum inteligența artificială și calculul cuantic.
Inteligența artificială oferă deja o mulțime de promisiuni în multe industrii, inclusiv în domeniul sănătății, educației și agriculturii, dar amenință, de asemenea, să reducă milioane de locuri de muncă.
Un raport al WEF privind viitorul locurilor de muncă, publicat la începutul acestei luni, spunea că tendințele globale în schimbare și noile tehnologii vor genera 170 de milioane de noi locuri de muncă până în 2030, în timp ce vor înlocui alte 92 de milioane – subliniind nevoia de a îmbunătăți calificarea lucrătorilor la nivel global.
Firma americană de tehnologie Workday, într-un studiu privind impactul AI asupra locurilor de muncă, a constatat că AI va fi un catalizator pentru ”o revoluție a competențelor”, în care abilitățile esențial umane, cum ar fi creativitatea, empatia și luarea deciziilor etice vor deveni cele mai valoroase active la locul de muncă.
Kathy Pham, informatician și vicepreședinte la Workday, spune că Davos va oferi companiilor și guvernelor o platformă pentru a înțelege modul în care locurile de muncă, competențele și regulile au evoluat de-a lungul timpului în diferite părți ale lumii și cum oamenii interacționează cu tehnologia.
”Aceasta este pentru mine lista de dorințe la Davos. Conversații sincere despre cum ar arăta viitorul forței de muncă alături de acest ultim val de AI”, a spus ea pentru DW.