"Această decizie, luată în condițiile în care o mare parte din lucrări a fost deja realizată și finanțată, constituie o amenințare la cel mai înalt nivel pentru securitatea națională. Este, de asemenea, o rușine națională", a scris Trump pe platforma sa Truth Social, potrivit AFP, citați de Agerpres.
O curte de apel federală a menținut vineri suspendarea lucrărilor dispusă în aprilie de un judecător, într-un proces intentat de Trustul Național pentru Conservare Istorică. Organizația contestă demolarea Aripii de Est și construirea sălii de bal fără autorizarea Congresului. Curtea a stabilit că administrația are la dispoziție 14 zile pentru a sesiza Curtea Supremă.
Decizia a fost luată cu două voturi la unu. În motivarea hotărârii, instanța a apreciat că decizia privind construirea unei săli de bal de aproximativ 8.360 de metri pătrați este una care trebuie să aparțină Congresului și că Executivul nu are autoritate neîngrădită pentru a remodela Casa Albă fără aprobarea acestuia.
Planul sălii de bal a fost prezentat de administrația Trump drept necesar pentru găzduirea unor evenimente oficiale de amploare și din motive de securitate. Trump a anunțat deja că va contesta decizia în fața Curții Supreme.
Într-o speță separată, președintele i-a cerut vineri procurorului federal Jeanine Pirro să își reconsidere decizia de a renunța la dosarul privind presupusul vandalism de la piscina reflectorizantă a Memorialului Lincoln, relatează Reuters.
"Procurorul SUA Jeanine Pirro ar trebui să își reconsidere decizia luată în grabă", a scris Trump pe Truth Social.
Biroul lui Pirro a susținut într-un document depus săptămâna trecută că deteriorarea foliei piscinei a fost provocată de o instalare defectuoasă, nu de vandalism. Procurorii au cerut renunțarea la acuzațiile împotriva fostului olimpic David Hearn, acuzat că ar fi deteriorat intenționat piscina înaintea festivităților dedicate celei de-a 250-a aniversări a Statelor Unite.
Un judecător a aprobat joi cererea procurorilor de respingere a acuzației. Hearn a negat orice faptă ilegală.
Trump a criticat-o pe Pirro pentru renunțarea la dosar, afirmând în această săptămână că aceasta "a cedat" presiunilor unui judecător și "s-a pliat ca o umbrelă". Pirro, fostă prezentatoare Fox News și aliată de lungă durată a lui Trump, este principalul procuror federal din Washington.












