Premierul Florin Cîțu a afirmat că protestul anti-vaccinare și anti-restricții de sâmbătă seară a fost unul ”cinic”, iar din cauza unor ”iresponsabili” care vor ajunge să aibă nevoie de spitalizare, ceilalți români trebuie să plătească mai mult. Premierul a afirmat că se așteaptă să existe sancțiuni după protest.
”M-am uitat și la protestul de ieri, un protest cinic în ziua în care aveam cel mai mare număr de persoane infectate”, a afirmat, duminică, premierul, precizând că există mai multe cauze pentru care s-a ajuns la acest punct al pandemiei, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Sunt mai multe explicații - una este că avem un partid în România care are un mesaj anti-vaccinare, mesaj preluat și de televiziuni și dus mai departe și cu care a trebuit să ne luptăm (...) Când vom înțelege cu toții că trebuie să promovăm mai mult mesajele pro-vaccinare și mai puțin pe cele anti-vaccinare vom vedea mai multe persoane vaccinate”, a afirmat premierul.
Acesta susține că cei care au organizat și participat la protest sunt iresponsabili.
”Iresponsabilitatea unor oameni după aceea pică pe umerii celorlalți români. Ceilalți români trebuie să plătească mai mult pentru că unii sunt iresponsabili și vor ajunge în spital. Vom asigura resursele necesare ca toți cei care, din păcate, vor avea nevoie de îngrijiri medicale să beneficieze de condiții cât mai bune în această perioadă. Sper să nu fie mulți care vor avea nevoie”, a mai declarat premierul, precizând că ”ar ajuta în această perioadă ca liderii politici să se dezică total de cei care au astfel de mesaje anti-vaccinare”.
CITEȘTE ȘI Era predictibil falimentul City Insurance?Întrebat dacă are situația amenzilor date după protest, premierul a declarat: ”Mă aștept să fie date amenzi, încă nu avem situația”.
Peste 10.000 de persoane au participat, sâmbătă seară, la un protest anti-vaccinare și față de certificatul verde în Capitală.
Manifestațiile au pornit din Piața Universității și Piața Victoriei, s-au reunit în Piața Victoriei, iar apoi o parte dintre protestatari s-au deplasat la Palatul Cotroceni, cerând președintelui Klaus Iohannis demiterea Guvernului.