BNR susține că, prin scrisoarea lui Isărescu, avertizează Parlamentul asupra riscului de infringement: se stabilesc noi criterii pentru eliberarea din funcție a membrilor CA

BNR susține că, prin scrisoarea lui Isărescu, avertizează Parlamentul asupra riscului de infringement: se stabilesc noi criterii pentru eliberarea din funcție a membrilor CA
scris 25 iun 2021

Banca Națională a României vine cu precizări suplimentare după ce guvernatorul Mugur Isărescu, cum a anunțat în premieră Profit.ro, a cerut o excepție pentru conducerea băncii centrale de la noua lege care prevede interzicerea cumulului pensiei cu salariul. BNR arată că se încalcă independența băncii centrale prin faptul că sunt stabilite noi criterii pentru eliberarea din funcție a membrilor Consiliului de Administrație, ceea ce ar putea aduce o acțiune de infringement contra României.

Procedura de infringement constituie un proces care presupune atenționarea unui stat membru UE de către Comisia Europeană pentru încălcarea unei obligații și, ulterior, dacă părțile nu se înțeleg, acționarea statului respectiv în judecată la Curtea Europeană de Justiție.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul de lege adoptat de Guvern și trimis Parlamentului spre dezbatere prevede interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, dar permite continuarea activității până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Isărescu, care va împlini 72 de ani în august, a cerut Parlamentului o derogare pentru membrii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, astfel încât să fie înlăturată interpretarea că aceștia ar trebui să părăsească funcția după împlinirea vârstei de 70 de ani. Excepții mai există pentru parlamentari și membrii Academiei Române, așa cum Profit.ro a relatat pe larg.

BNR revine acum cu o precizare în care susține că nu s-a implicat în problema cumulului pensie-salariu, ci a cerut să fie respectată independența băncii.

Viktor Orban a intrat sub tirul liderilor UE, într-o ședință tensionată. Premierul Olandei vrea Ungaria afară din UE. Orban nu se intimidează CITEȘTE ȘI Viktor Orban a intrat sub tirul liderilor UE, într-o ședință tensionată. Premierul Olandei vrea Ungaria afară din UE. Orban nu se intimidează

Instituția arată că este obligată să sesizeze celelalte autorități în momentul în care apar proiecte cu impact asupra activității sale, prin care “banca centrală urmărește inclusiv evitarea declanșării unei acțiuni de infringement contra României pentru nerespectarea legislației UE”. În acest caz ar fi vorba despre încălcarea tratatelor europene cu privire la funcționara independentă a băncilor centrale.

“În esență, BNR semnalează că, prin modul de redactare a art.2 alin.(1), art.3 alin.(1) și art.6 din proiectul de lege în discuție, se stabilesc, implicit, noi criterii pentru eliberarea din funcție a membrilor Consiliului de Administrație al BNR. Aceste criterii au impact asupra duratei mandatului membrilor organelor de conducere ale băncii centrale și, prin urmare, este afectată independența acestuia, prevăzută expres în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”.

Între membrii CA, și Virgil Stoenescu mai are peste 70 de ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
mugur isarescu
pensie
salariu
cumul pensie salariu