Noul șef al armatei britanice, generalul Sir Roly Walker, a avertizat că Marea Britanie trebuie să fie pregătită să lupte într-un război în aproximativ trei ani împotriva unei „Axe a Răului”, formate din Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, relatează Sky News.
Walker mai spune că președintele rus Vladimir Putin va dori să se răzbune pe țările care au ajutat Ucraina, indiferent dacă va câștiga sau nu războiul, ceea ce ar putea declanșa reacții în lanț, arată Digi 24.
Deși a subliniat că un conflict poate fi evitat, generalul Walker a prezis că Putin va ieși din invazia sa din Ucraina „foarte, foarte periculos” și „dornic de răzbunare” pe țări precum Marea Britanie, care au sprijinit forțele armate ucrainene, indiferent dacă Moscova câștigă sau pierde războiul.
„Ideea este că, atunci când crezi că (rușii) sunt la pământ, aceștia se vor întoarce în forță pentru a se răzbuna”, a declarat el, în cadrul unei ședințe cu jurnaliștii, în marja unei conferințe anuale a armatei.
Generalul Walker a avertizat, de asemenea, cu privire la potențialul unei invazii chineze a Taiwanului, la dorința Iranului de a dezvolta arme nucleare, dar și la amenințarea reprezentată de Coreea de Nord.
El a descris modul în care aceste țări dezvoltă o relație între ele, împărtășind arme și tehnologii, și s-ar putea alia pentru a-și atinge obiectivele până în 2028. „Și astfel poți ajunge în acel punct în 2027-2028, această convergență ar putea atinge un fel de singularitate comună, iar capacitatea de a le aborda în mod izolat - asemeni unei crize specifice care poate fi gestionată de sistemul bazat pe reguli, cred că este semnificativ diminuată”, a spus el. „O problemă în una dintre aceste zone poate declanșa o alta în celelalte locuri, iar astfel devine o problemă globală privită din diferite perspective din jurul lumii”.
CITEȘTE ȘI Violențele din Leeds, cu români implicați: Poliția face arestări în timp ce își apără decizia de a retrage polițiștii în timpul tulburărilor din zona HarehillsÎn acest context, generalul Walker a declarat că există o „nevoie urgentă” ca armata britanică să își reconstruiască abilitatea de a descuraja războaiele viitoare cu o putere de luptă credibilă. Șeful armatei UK: Trebuie să ne triplăm capacitatea de luptă Comandantul a avertizat, de asemenea, că armata va pierde dacă rămâne cu vechile idei despre război în loc să se adapteze la noile tehnologii care transformă câmpul de luptă.
„Nu spun că ne îndreptăm către un război iminent, dar avem o urgență absolută de a restabili o putere dură și credibilă pentru a susține descurajarea”, a spus el.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Sancțiuni pentru coruperea funcționarilor străini: Închisoare de până la 7 ani pentru persoane și amenzi uriașe pentru firmeGeneralul a afirmat la Conferința armatei privind războiul terestru de la Londra că își propune să dubleze capacitatea armatei de a lupta și de a ucide până în 2027 și de a distruge o forță inamică de cel puțin trei ori mai mare decât a lor până în 2023. Șeful Statului Major a precizat însă că pentru aceste lucruri nu va fi nevoie de mai multe trupe sau de mai mulți bani, avertizând în același timp împotriva oricărei reduceri a dimensiunii armatei și a bugetului.
Noul premier britanic Keir Starmer s-a angajat să majoreze cheltuielile pentru apărare la 2,5% din venitul național de la puțin peste 2% în prezent, dar nu a precizat încă un calendar.
Cu toate acestea, mulți cunoscători din domeniul apărării consideră că aceste creșteri sunt insuficiente pentru ca Regatul Unit să lupte cu șanse în orice fel de război, cu atât mai puțin într-un război de supraviețuire la scară largă. Generalul Walker susține că, având în vedere lipsa de timp pentru a achiziționa sisteme de arme noi, de mari dimensiuni, soluțiile sunt inovarea și adaptarea, folosirea armelor autonome, inteligența artificială, dar și alte forme de tehnologie nouă pentru a face soldații mai eficienți, așa cum face armata Ucrainei împotriva Rusiei.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Canadienii de la Gabriel Resources obțin suspendarea provizorie a deciziei prin care au pierdut procesul cu România„Avem suficient timp să ne pregătim, să acționăm și să asigurăm restabilirea unor forțe terestre credibile care să sprijine o strategie de descurajare”, a declarat el. „Dacă ne putem dubla, apoi tripla puterea de luptă, armata britanică va fi capabilă să distrugă o forță de cel puțin trei ori mai mare decât ea și să continue să facă asta. În acest fel, vom avea toată încrederea că suntem pregătiți și capabili să luptăm cu oricine și să câștigăm”, a mai spus el.